Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Transporturi Maramureș – Postul de poliție T.F. Vișeu de Jos au fost sesizați ieri prin 112, despre faptul că, în localitatea Leordina, un tren ar fi accidentat o fetiță.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Vișeu de Jos și reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță Județean Maramureș care au constatat decesul minorei.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat o copilă de doi ani, din Leordina.
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că fetița ar fi fost surprinsă de locomotiva trenului, într-un loc în care există o trecere la nivel cu cale ferată simplă, fără bariere. Mecanicul de locomotivă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.
În urma incidentului, trenul a plecat din stație cu o întârziere de 90 de minute.
Polițiștii au întocmit dosar penal și sub coordonarea procurorului efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
Foto-arhiva
CLICK: 24 iunie. CU IIA PE BICICLETĂ pe mai multe bulevarde și străzi din Baia Mare
CLICK: 12 cișmele stradale puse la dispoziția băimărenilor de SC VITAL SA