PNL
”Răzbunarea cea mai cruntă este când dușmanul tău, e silit să recunoscă că eşti bun şi el e rău” (BP Hașdeu) - Ziarul de Maramures

Breaking News

”Răzbunarea cea mai cruntă este când dușmanul tău, e silit să recunoscă că eşti bun şi el e rău” (BP Hașdeu)

”Prostia e transparentă, fără valoare...” (Corneliu Vornicu)

Este caniculă și politicienii fac insolație umblând cu capetele descoperite, uitând că nu toți maramureșenii sunt coruptibili sau slugarnici. În ieșiri publice la televiunea locale și pe streaming, beneficiarul victoriei pretins ”istorice” a PSD negociază pielea ursului din pădure, jivină care va fi sau nu împușcat/ă de vânătorii de funcții, averi, fuste și de sinecuri.

Mă feresc să ies dintre cordoanele care definesc retorica publică corectă politic. Știți, cea promovată în Europa și în marea democrație militaristă americană, unde în fiecare film nou creat pe lângă tradiționalul persona WASP trebuie să existe obligatoriu un afro-american, un asiatic, un evreu, un arab și mai nou și un reprezentant LGBT. Regulă în nici un caz valabilă pentru un nativ american contemporan din triburile Piscataway, Pocomoke sau Shawnee Youghiogheny. Căci irochezii, comanșii, apașii, sioucșii și mohicanii au dispărut de mult, victime ale superbei democrații americane nou create

NEGOCIERI…acesta este cuvântul de ordine când de fapt, filiala de partid este condusă autocratic de un singur individ care își dorește puterea și controlul total. Evident administrativ, căci cel politic îl deține de mai mulți ani după ce în mod abil și-a îndepărtat sau lichidat posibilii contracandidați la poziția de lider. Chiar dacă ar urma ”negocieri” oficiale și la masă ar mai sta alături de liderul istoric și un deputat matrafoxat falit, un senator tăcut ca peștele și locotenentul fomist de tip feudal, vă asigur că decizia aparține celui care-și aroga paternitatea strategiei învingătoare de la ultimele alegeri locale. Restul sunt baliverne de aruncat pe piață în acțiunea de prostire a maselor…căci nu-i așa, după monumentul de mediocritate numit Dăncilă, marele partid stat îl vrea neaparat la Cotroceni pe șmecherul nebărbierit numit Ciolacu. Nu că ceilalți candidați ar fi mai de soi, începând cu famenul de Gioană și terminând cu soprana Șoșoacă. Dar parcă militarii mai au măcar onoare și pot jura credință doar poporului, în nici un caz unui partid, oligarh, instituțiilor UE, FMI sau vreunui lider religios.

Și mă mai întreb dacă în economia bunului simț politic oare contează câți primari maramureșeni au fost corupți să-și schimbe culoarea izmenelor în 2024, după ce și-au schimbat-o și în 2020, 2016…etc? Sau ce angajamente au fost asumate de președintele ales al județenei, ca promisiuni după acapararea puterii. Știu sigur, însă, că angajamente vor trebui onorate altfel primarii, acele personaje din specia ”canis migratorum” vor trece fără grețuri la AUR sau USR, posibil și la SOS. De fapt, oare există o situația clară despre câți lideri PSD sau PNL au migrat recent din filiala maramureșeană către alte partide, evident nu degeaba ci pentru un loc eligibil de consilier local sau județean.

Un lucru este însă cert, dinspre marea masă a aleșilor locali vine un miros insuportabil de gunoi și dejecții. Specific oamenilor fără onoare și coloană vertebrală, unii fiind chiar foști polițiști de operetă sau prădători sexuali, toți încă tineri și viguroși dar cu pensii ”speciale” sau alți indivizi ratați și cu limba cravată, cu sau fără calificări sau profesii certe, seraliști, ff-ciști sau licențiați la privată, dornici să lingă măcar un dos mai nou, curățel sau rezonabil.

Dar despre cine sunt și cine vor fi beneficiarii avantajelor materiale generate de guvernările locale corupte, parodii de transparență prost jucate și conduse de politicieni de provincie cu cv-uri fabricate la CUN dar mai ales de cine sunt viitorii sinecuriști, ale cui pile sunt, ce orientări sexuale ascund, ce vicii și cum își manifestă hedonismul…într-o scriere viitoare.

Iar președintelui ales… o recomandare de bun simț… nu puteți începe negocieri și clama onorabilitatea unui nou mandat fără să vă reglați datoriile neonorate, mai ales că ați insistat că un bărbat adevărat se achită întotdeauna de obligațiile sale!!!

„Este dificil să trăieşti în prezent, ridicol să trăieşti în viitor şi imposibil să trăieşti în trecut…” (Jim Bishop)

Somogyi Attila

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!