În săptămâna curentă au fost executate lucrări de așternere a covorului asfaltic pe trei tronsoane din DJ 184A, pe ultimii 300 de metri de bandă în localitatea Rus, până la podul din Rus, transmite Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș.
Săptămâna viitoare se vor executa ultimii metri de reciclare și terasare, iar apoi se pot închide covoarele asfaltice. Tot de săptămâna viitoare vor începe lucrările la podețe, rigole, trotuare și parcări.
”Acest tronson din DJ 184A (Dumbrăvița – Rus) va fi finalizat în luna octombrie, fiind executat în întregime în regie proprie de către Societatea de Drumuri și Poduri a județului Maramureș. Mulțumesc tuturor persoanelor implicate, care lucrează până și noaptea în pentru derularea și finalizarea acestor lucrări”, precizează șeful administrației județene.