PNL PSD AUR PSD
Depistat de radar și filmat pe str. Horea din Baia Mare. Tânărul a primit mașina să o conducă fără să aibă permis - Ziarul de Maramures

Depistat de radar și filmat pe str. Horea din Baia Mare. Tânărul a primit mașina să o conducă fără să aibă permis

Proprietara autoturismului era pasageră. Tânărul a depășit viteza legală și a fost oprit

Polițiștii rutieri din Baia Mare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind regimul legal de viteză, localizați pe strada Horea, au oprit pentru control un autoturism care ar fi încălcat limita legală admisă de viteză, autoturismul fiind depistat de radar și filmat.

PNL

La volan, polițiștii au identificat un tânăr de 20 de ani din Berchezoaia, constatând faptul că nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. Ca pasager pe locul din dreapta a fost depistată proprietara autoturismului, o femeie de 39 de ani, care i-ar fi încredințat autoturismul tânărului. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

PSD

Polițiștii continuă cercetările pentru luarea măsurilor legale care se impun, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permisul de conducere și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care știe că nu posedă permis de conducere.

Polițiștii atrag atenția celor care încredințează spre conducere vehiculul cu privire la riscurile la care se expun! Cunoscând faptul că persoana respectivă nu deține permis de conducere sau se află sub influența băuturilor alcoolice, răspunderea penală se extinde și asupra celui care încredințează vehiculul.

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!