Călin Bota, deputat: Alături de colegii liberali din Camera Deputaților, am demarat procedura pentru înființarea unei comisii parlamentare comune de investigare a tunului imobiliar Nordis-PSD.
Facem apel la toate forțele politice care doresc aflarea adevărului să se alăture demersului nostru prin semnătură și implicare.
Nu trebuie să-l lăsăm pe Marcel Ciolacu să îngroape scandalul NORDIS, pentru că toate legăturile acestui scandal duc spre liderii de frunte ai PSD.
Să nu uităm că Marcel Ciolacu este cel care a susținut-o pe Laura Vicol să ajungă în fruntea Comisiei juridice a Camerei Deputaților, unde a fost dosită legea PNL anti-țepe imobiliare. Să nu uităm că Marcel Ciolacu nu a prezentat niciodată documentele solicitate de PNL, care să lămurească dacă el sau familia Ciorbă -Vicol au plătit cheltuielile de deplasare, cazare și ședere în Dubai.
Suntem deciși să facem totul pentru aflarea adevărului și îi cerem public lui Marcel Ciolacu să îi lase pe pesediști să voteze legea PNL care pune capăt țepelor imobiliare date de firme pesediste protejate până la cel mai înalt nivel al PSD. Și, să nu uităm că în tot acest scandal, tăcerea lui George Simion e de AUR pentru PSD.
Călin Bota, deputat