La naiba, chiar ne trebuie un PREȘEDINTE?! - Ziarul de Maramures

La naiba, chiar ne trebuie un PREȘEDINTE?!

”Cel mai periculos om politic nu este cel nepregătit pentru funcția pe care o ocupă, ci acela care este incompetent... și totodată imbecil...” (Mihai Hotca)

Au trecut o mie de zile ale războiului ruso-ucrainian. Îmi fac plinul la rezervor săptămânal să fiu gata dacă intrăm în criză. Nu vreau să fug de război și nici nu o voi face, spre deosebire de majoritatea demnitarilor care și-au închiriat deja proprietăți în Occident.

Peste 4 zile, românii sunt chemați la urne să aleagă pe noul președinte. Ceea ce nu se va întâmpla…din păcate. Pentru că vor fi prea puțini cei care vor ieși la vot și pentru că acea mulțime nesemnificativă va vota nu pe cel mai competent, ci pe cel care va fi desemnat de primar, patriarh, susținătorul de familie sau Mihai Gâdea.

O gașcă de moluște politice, prinse în capse pe insectarul vremurilor, s-au regenerat devenind creaturi murdare care se prostituează, vomitând tâmpenii pe posturile naționale. Evident că nu gratis. Pe bani muuulți dar mai ales pe promisiunea obținerii unei sinecuri bine plătite, pentru care să presteze activitate…zero. Știți…statul la stat! Unul dintre ei, soț de sine-cur-istă comunitară, poartă un nume respectabil dar care, în cazul său, nu are nimic de a face cu conceptele de forță, curaj și spiritualitate. Rog pe cei care l-au trezit din somnul elegiac, să plătească pentru recriogenarea personajului care reprezintă simbolul demnitarului laș, leneș și abulic.

Actuala campanie pentru prezidențiale și parlamentare este de tip pronetar. O realitate aberantă, conform căreia pronetariatul reprezintă noua forță socială caracterizată prin capacitatea de a produce și a difuza fluxuri importante de informații manipulatoare, într-un timp foarte scurt. ”Bătălia” candidaturilor, partide și indivizi, s-a mutat în spațiul virtual, mai exact pe conturile social media, ”lupta”purtată de mercenari cu ifose de competență, angajați pe milioane de euro.

Competiția care se derulează nu este una a ideilor, programelor și soluțiilor viabile pentru România. Nici vorbă. Asistăm la o bălăcăreală abjectă, purtată între partide jalnice și presupuși candidați. Ideea nu este să spui ce ai făcut în mandatul actual sau ce vrei să faci în mandatul următor. Ideea este să sapi, cât mai adânc, în fosa septică a celui care îți este candidat, băgat în rahat până în gât, scurmând după posibile motive de a ataca și discredita adversarul. Care nu este un competitor, ci un hoț cameleonic, incompetent, răuvoitor și mai ales mincinos. Nu contează că TU nu ai făcut aproape nimic, în afară de a ridica lunar venituri nerușinat de mari de la stat. Important e să bubui pe social media, cât mai multe postări, în care să-l acuzi pe celălalt dur dar mai vehement, de cât mai multe murdării.

Parcă mi-e dor de vremurile când ”dălcăușii” de partid spărgeau câteva capete, cu cozile de baros, ori împrăștiau niște dinți prin piețele publice. Pe atunci politica o făceau bărbații. Mai primitivi și rudimentari dar capabili să lupte pentru un crez. Astăzi, reprezentanții pronetariatului sunt parcă niște tipi/tipe LGBT tunați/tunate, cu proteze false, sprâncenele pensate, unghiile manichiurate și fesele remodelate de chirurgii esteticieni. Niște ”transsexuali” cu chelie sau chică hipiotă, barbă tip stubble sau tailored, care se fâțâie pe net asemenea damelor de companie cu buze și sâni siliconați, în căutare de sponsori fraieri.

Și totuși, chiar dacă democrația este un dictatura a unei majorități mediocre, trebuie să votăm. Nu pentru că ne cere un candidat, un primar sau Andreea Esca. Ci pentru că a fi cetățean și locuitor al unei cetăți, presupune și obligații. Nu doar dreptul de a face ce vrei, când vrei și mai ales….cum vrei.

Vă încurajez să votați omul pe care îl vedeți ca pe un LIDER, personalitatea care o respectați pentru ceea ce este și a demonstrat că poate face. Nu pentru culoarea izmenelor, a carnetului de partid sau influența serviciul secret care îl sprijină. Votați pozitiv și nu negativ, proactiv și nu în lehamite. Votați pe cel care poate și vrea, nu pe cel care arată cu degetul pe celălalt, invidios pe charisma acestuia. Votați pentru voi și familie, nu pentru clasa politică sau oligarhiile transpartinice. Doar votați rațional și nu emoțional…

Votați pentru România!

”Nu toţi analfabeţii erau şefi, dar toţi şefii erau analfabeţi.” (Dorel Schor)

Somogyi Attila

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!