Trenuletul copiilor din Parcul Municipal Regina Maria aflat în administrarea SPAU Baia Mare, a fost pus în funcțiune. Acesta are undă verde de luni și până vineri între orele 10.00-18.00, iar în weekend între orele 10.00-20.00. În intervalul orar 10.00-12.00 este gratuit, iar după ora 12.00 se plăteste un tarif de 5 lei.
De precizat ar fi faptul că, trenuletul de agrement va fi gratuit pentru copii toată luna iunie 2025. Decizia aparține Consiliului Local Baia Mare care a decis ca Ziua Internatională a Copilului să fie sărbătorită cu o lună de gratuitate pentru cei mici. Acesta fapt s-a stabilit în anul 2022, iar HCL se aplică și acum, în iunie 2025.
Clasele de copii din învățământul preșcolar și primar care doresc să se plimbe cu trenulețul de agrement în grup, pot face o adresă către Serviciul Public Ambient Urban Baia Mare pentru accesul la trenuletul copiilor din Parcul Municipal Regina Maria.