Nu am ratat niciun film în care a jucat Florin Piersic și asta datorită tatălui meu, care ne ducea frecvent la Dacia, în vacanțe, pentru a vedea ultimele producții cinematografice românești difuzate pe marele ecran din frumoasa sală de filme și spectacole. Mai apoi, am mers cu colegii din gimnaziu și liceu, că vorba aceea, în urmă cu 30-35 de ani, ce să fi văzut la televizor cu excepția filmelor rusesti și a telejurnalului sau al programului animat Mihaela?
Nu știu cum e pentru voi, dar pentru mine Cinema Dacia înseamnă amintiri frumoase, inclusiv cu tata dormind pe scaunul de lângă noi, după ce a ieșit de pe schimbul de noapte si era extrem de obosit. Un sacrificiu pe care acum îl înțeleg mai bine decât atunci când am fost doar un copil.
Tot ce-mi crează amintiri frumoase iubesc și mă afectează când văd că nepăsarea și birocrația pot pune la pământ inclusiv clădirile. Clădirile în care noi ne-am făcut amintiri și pe care le îndrăgim de atâția ani.
Vă amintiți cum stăteam la rând să ne luam bilete? Câtă lume era la premiera? Cum ne gândeam să ajungem la cofetăria de la etaj și să degustăm din prăjiturile senzationale aflate la vederea noastră. Cât de respectuoși eram și fericiti că putem avea două ore pentru noi, în care să ne relaxam și să ne bucuram. Cât de zâmbitori și încărcați pozitiv plecam de la Cinema Dacia. Cum fugeau mamele noastre din timpul serviciului ca să vadă filmele indiene de dragoste, iar noi nu ne doream decât să trăim acțiunile din filmele jucate de Sergiu Nicolaescu și să ne delectăm cu comediile lui Jean Constantin și Puiu Călinescu.
Chiar dacă am trăit copilăria în comunism, nu i-am auzit pe părinții mei să se plângă, chiar dacă se trezeau cu noaptea în cap să stea la cozile interminabile de la aprozar sau măcelărie. În plus, viața la țară era fantastică! Nu exista gospodărie în care să nu ochesti vreo găină, rață, gâscă, curcan. Iubeam drumul spre bunici. Iubeam să văd cireada de vaci și pâlcurile de oi pe stradă, mânate frumos de ciurdari, ciobani și câini. Căruțele cu oameni care mergeau la munca câmpului de la prima oră a dimineții. Apoi se lăsa liniștea, până seara, când întreg satul prindea din nou viață.
Cum am ajuns din nou la subiectul Cinema Dacia? Am văzut o postare pe pagina de Facebook a viceprimarului băimărean Pap Zsolt. În postarea respectivă se găseste un calup de fotografii realizate în interiorul Cinematografului Dacia. Sunt ”proaspete”! Mi-au stârnit nenumărate amintiri, dar și o dezamăgire profundă la cum arată acum clădirea. Lucrul bun este că ar fi o linie de finanțare pentru reabilitarea cinematografului, însă costurile de pe hârtie sunt… Nu vreau să-mi stric și ziua de azi, eu va indemn să vă amintiți cu drag tot ce a însemnat frumos pentru voi, acest cinema. Jos, câteva imagini cu ceea ce a fost cândva Municipiul Baia Mare, fotografii aflate în colecția Bibliotecii Judetene ”Petre Dulfu”. A fost odată ca niciodată, un oras al florilor, un oras viu colorat, un oras verde…
