Dacă mergeți la munte în acest weekend, aproximativ 40 de jandarmi montani din cadrul Posturilor Șuior, Cavnic, Tibleș, Valea Vaserului și Borșa se vor afla în stațiunile turistice și pe traseele montane ale județului nostru pentru prevenirea situațiilor nedorite și pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate.
Cum procedăm în cazul în care întâlnim un urs în drumul nostru?
Întrucât în ultima perioadă, în anumite zone ale județului Maramureș s-a semnalat prezența mai multor urși în apropierea unor zone locuite, a unor ferme sau stâne de oi, jandarmii maramureșeni vă oferă câteva sfaturi utile vis-a -vis de aceste situații:
-dacă într-o anumită zonă s-a semnalat prezența unui urs, atunci evitați zona respectivă;
-nu porniți singur în pădure, pe drumuri sau în zone izolate;
-faceți zgomot, vorbiți tare astfel încât să fiți auziți de animalele sălbatice care se vor îndepărta. Puteți purta agățat de rucsac un clopoțel care va face zgomot sau un fluier;
-evitați deplasările în zonele împădurite când este ceață sau pe vreme ploioasă;
-dacă aveți mâncare cu dumneavoastră, împachetați-o cât mai bine ca animalele să nu-i simtă mirosul. Animalele sălbatice sunt atrase de mâncare, nu de prezența omului.
-dacă vedeți un urs în depărtare, nu vă apropiați de el, faceți cât mai mult zgomot, astfel se va speria și va pleca;
-nu fotografiați urșii și nu vă apropiați de ei oricât de prietenoși ar părea;
-dacă totuși vă treziți cu ursul faţă în faţă, nu vă panicați: ridicați mâinile, împingeți rucsacul cu mâncare ușor în direcția opusă celei în care o veți lua și vă îndepărtați încet cu fața la el;
Dacă sesizați prezența unui urs în zona în care vă aflați, sunați la numărul unic de urgență 112 și solicitați sprijin.














