Deputat PNL Maramures, Ionel Bogdan: Cele patru moțiuni depuse de opoziție au fost respinse. Au strâns mai puține voturi decât semnături depuse – dovada clară că au încercat doar să facă un circ ieftin în parlament și că nici măcar ei nu cred în demersul lor.
Toate cele patru moțiuni de cenzură depuse împotriva Guvernului Bolojan au fost respinse ieri, în Parlament. Ședința de plen a durat 7 oare. Opoziția poate depune contestație la Curtea Constituțională (CCR) pentru proiectele pentru care Executivul și-a asumat răspunderea. Termenul de contestație este de două zile.
Deputatul Ionel Bogdan spune că votul de ieri este o confirmare a sprijinului oferit de parlamentari pentru Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan care își asumă: ”reducerea risipei, ordine în finanțele publice, limitarea privilegiilor”. Astfel, ”Guvernul are acum susținerea necesară pentru a continua modernizarea administrației, absorbția fondurilor europene și continuarea investițiilor, reforma statului. Noi, liberalii, mergem înainte cu Guvernul Bolojan, pentru un stat reformat, corect și eficient, cu respect pentru cetățeni”, a subliniat parlamentarul Ionel Bogdan.
Foto-Ionel Bogdan Facebook














