Duminică, 28 septembrie 2025, începând cu ora 12:00, Rotary Club Baia Mare vă invită să vă alăturați inițiativei „Promenada Inimilor”, o campanie de conștientizare privind sănătatea inimii, organizată de Rotary Club Baia Mare în colaborare cu Institutul Inimii.
Evenimentul are loc în ajunul Zilei Internaționale a Inimii, sărbătorită anual pe 29 septembrie, un prilej prin care se atrage atenția asupra importanței prevenției și a unui stil de viață sănătos.
Locul de întâlnire. Parcul Municipal Baia Mare, la intrarea dinspre strada Victoriei, zona monumentului Ostasului Român.
Traseu. O plimbare de aproximativ 5.000 de pași, potrivită pentru toate vârstele.
Servicii gratuite. La fața locului va fi amenajat un cort unde participanții își vor putea măsura tensiunea arterială.
Scopul proiectului este de a promova mișcarea ca un obicei simplu și esențial pentru menținerea unei inimi sănătoase. Cei care vor parcurge întreg traseul vor participa și la o tombolă cu premii, transmit organizatorii.
„Promenada Inimilor” este un proiect districtual Rotary, desfășurat la nivel național, menit să încurajeze prevenția și grija față de sănătatea cardiovasculară prin mișcare și implicarea comunității.
Dr. Cristina Bura, Președinta Rotary Club Baia Mare 2025-2026, subliniază importanța acestui demers: ”Prin acest proiect dorim să atragem atenția asupra importanței prevenției și a grijii față de sănătatea inimii. Un simplu obicei, precum o plimbare zilnică, poate face diferența în viața fiecăruia dintre noi. Vă invităm să fim împreună la această acțiune dedicată comunității și sănătății.”
La rândul său, dr. Cozeta Ceaunică, manager de proiect, adaugă: ”Promenada Inimilor nu este doar o plimbare de 5.000 de pași, ci un pas înainte pentru o viață mai sănătoasă. Ne dorim ca oamenii să conștientizeze că prevenția este cheia, iar mișcarea trebuie să devină parte din rutina zilnică. La cortul medical, fiecare participant își va putea măsura tensiunea arterială, un prim gest de grijă față de propria sănătate.”
În familie sau cu prietenii sunteți cu toții așteptați la ”Promenada Inimilor” pentru a transforma ziua de 28 septembrie într-o sărbătoare a sănătății și a comunității!
















Felicitări!