Oferta
ACTUALIZARE. A FOST GĂSIT! Evadatul a fost găsit pe pirita din proximitatea municipiului Baia Mare - Ziarul de Maramures

ACTUALIZARE. A FOST GĂSIT! Evadatul a fost găsit pe pirita din proximitatea municipiului Baia Mare

ACTUALIZARE ora 10.40. Politia Maramures: Azi, 21 august, în urma măsurilor operative complexe întreprinse de către polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și a informațiilor obținute în cursul nopții, au fost organizate două razii cu efective mărite în zonele de interes, ocazie cu care evadatul Moldovan Dorel Corin a fost depistat ascunzându-se într-un teren viran din proximitatea municipiului Baia Mare. 

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș și a grupelor canine din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și Satu Mare. De la momentul declanșării căutărilor, în acțiune au fost implicați lucrători ai salvamont cât și cei ai Penitenciarului Baia Mare. 

ACTUALIZARE ora 17.18

Politia Maramures: In urma măsurilor operative complexe desfășurate de polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și a valorificării informațiilor obținute pe parcursul nopții, au fost organizate două acțiuni în zonele de interes, la care au participat aproximativ 170 de membri ai forțelor de ordine.

În cadrul activităților, bărbatul de 28 de ani, evadat din custodia Penitenciarului Baia Mare, a fost depistat în timp ce se ascundea pe un teren viran din proximitatea municipiului Baia Mare.

În cursul nopții, acesta ar fi luat legătura cu persoane cunoscute, care i-au facilitat comunicarea cu membrii familiei sale, pentru a-l ajuta sa părăsească teritoriul țării. Informațiile obținute au fost valorificate operativ de polițiști, contribuind la restrângerea zonei de căutare și la localizarea bărbatului.

La momentul depistării acesta a fost imobilizat și încătușat de către luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, fiind preluat fără incidente.

Pe parcursul întregii activități de căutare, acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș, reprezentanți ai Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, grupe canine din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș și Satu Mare, și polițiști din cadrul Penitenciarului Baia Mare.

***Politistii SAS l-au găsit în jurul orei 10.00 pe detinutul Moldovan Dorel pe pirita din proximitatea municipiului Baia Mare. Initial informatia spunea ”din zona Meda”. Moldovan a evadat în data de 19 august 2026, de la un punct de lucru aflat pe B-dul Republicii din Baia Mare.

Detinutul va fi audiat si i se va deschide un nou dosar penal pentru evadare. Pedeapsa pentru aceasta infractiune este cuprinsă între 6 luni si 3 ani cu inchisoare. In situatia dată, vorbim de o recidivă postcondamnatorie care se va adauga la restul de pedeapsă, ramas la data evadarii. De exemplu daca mai are de executat 3 ani cu inchisoare si pentru evadare primeste un an cu inchisoare, acesta va executa o pedeapsa de 4 ani cu inchisoare.

FOTO-POLITIA MARAMURES

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!