Băimărean reținut de polițiști după ce a tâlhărit un bărbat pe Bulevardul Regele Mihai I din municipiul Baia Mare - Ziarul de Maramures

Băimărean reținut de polițiști după ce a tâlhărit un bărbat pe Bulevardul Regele Mihai I din municipiul Baia Mare

Un bărbat de 39 de ani a fost atacat, lovit și deposedat de telefonul mobil în timp ce se afla pe Bulevardul Regele Mihai I din municipiul Baia Mare. Persoana care a săvârșit tâlhăria a fost reținută de polițiști.

”Activitățile de cercetare și investigare efectuate de polițiștii din Baia Mare au dus la identificarea unui tânăr de 29 de ani, din Baia Mare, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. În fapt, tâlhăria a fost sesizată la data de 25 februarie a.c. despre faptul că un bărbat 39 de ani ar fi fost deposedat prin violență de telefonul mobil, în timp ce se deplasa pe b-dul Regele Mihai I”, a transmis astăzi, 24 aprilie, Poliția Maramureș.

Tânărul bănuit de comiterea faptei urmează a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată pentru documentarea întregii activități infracționale.

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!