Reclama ta
Băisprian depistat la volan, cu permisul suspendat. Acesta se deplasa dinspre Chiuzbaia spre orașul Baia Sprie - Ziarul de Maramures

Băisprian depistat la volan, cu permisul suspendat. Acesta se deplasa dinspre Chiuzbaia spre orașul Baia Sprie

Poliţiştii orașului Baia Sprie angrenaţi într-o acțiune pe linie rutieră duminică, 13 aprilie, în jurul orei 18.20, pe strada Ignișului din oraș, au depistat o persoană care conducea un autoturism fără a deţine acest drept.

În fapt, în timp ce conducea autoturismul dinspre Chiuzbaia înspre Baia Sprie, în apropierea unui imobil persoana de la volan ar fi oprit vehiculul şi împreună cu un pasager au început să se deplaseze pe jos. În urma legitimării şi verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că autovehiculul ar fi fost condus de un bărbat de 31 de ani, al cărui drept de conducere autovehicule pe drumurile publice este suspendat. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările în vederea documentării faptei şi dispunerii măsurilor legale, a transmis astazi Poliția Maramures.

Foto – arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!