În data de 16 august, în orasul Baia Sprie se sărbătorește Ziua Minerului. Cu această ocazie, la Casa de Cultură sunt găzduite două evenimente culturale importante, parte din programul dedicat acestei sărbători. Este vorba despre lansarea unui volum semnat de Gheorghe Muntean și o conferință științifică.
Lansarea volumului „Istoria mineritului din Baia Sprie 1329-1948” de Gheorge Muntean va avea loc de la ora 11.00. Este o lucrare-document care aduce în lumină poveștile, oamenii și transformările profunde ale acestei așezări miniere cu o istorie de peste 600 de ani. Cartea reunește mărturii, fotografii de arhivă și documente rare oferind o privire detaliată asupra unui trecut care încă bate în inima orașului.
Conferința științifică se va desfășura de la ora 12.00. La conferință vor participa specialiști în geologie, reprezentanți ai comunității miniere și istorici. Evenimentul va evidenția valoarea resurselor locale. Vor fi prezentate două lucrări, respectiv:
– ”Despre patrimoniul industrial al orașului Baia Sprie” – prezintă muzeograf Lucia Pop (Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș);
– „Dealul Minei Baia Sprie – un sit al superlativelor geologice”. Autori : Marinel Kovacs (Universitate Tehnică din Cluj-Napoca), Alexandru Szakacs (Institutul de Geodinamică al Academiei Române), Ioan Denuț (Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), Agnes Gal (Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca).
În programul dedicat Zilei Minerului au fost incluse și alte momente importante.
-De la ora 16:00 la Biserica romano-catolica ”Sf. Maria” se va ține un moment de reculegere și rugăciune în cinstea minerilor. Ne adunăm în spirit de comuniune, credință și respect reciproc.
-După slujba ecumenică, un moment simbolic și emoționant va fi parada minerilor, un omagiu adus celor care au lucrat o viață în adâncuri. Îmbrăcați în costumele tradiționale specifice, și urmând fanfara, mineri din România, Slovacia și Ungaria vor defila prin centrul istoric al orașului, în aplauzele celor prezenți.
-De la ora 18:00 programul cultural va continua cu muzică și momente artistice, la scena din centrul istoric.
Organizatori: Primăria și Consiliul Local Baia Sprie, Casa de Cultură Baia Sprie, Biblioteca Orășenească Baia Sprie, Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Baia Sprie (Visit Baia Sprie) și Direcția de Lucrări Publice Baia Sprie.
Parteneri: Asociația Mineritului Maramureșean, Turist Șuior, Asociația Națională a Profesioniștilor din Geologie și Minerit, Primăria Comunei Băiuț, Geoparcul Gutâi-Maramureș, Muzeul de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș, Editura Marist.















