Multe proiecte bune pentru comunitatea băimăreană sunt puse sub semnul întrebării în ultima vreme, de când primarul Cătălin Cherecheș este ținta unor noi atacuri politice. Nu o dată, grupurile de interese politico-economice din Consiliul Local au pus bețe în roate, încercând să blocheze anumite inițiative propuse în beneficiul cetățenilor, scrie baiamare.ro.
Chiar și așa, una dintre cele mai longevive acțiuni anuale din ultimii ani, „Moșul vine la toți copiii din Baia Mare”, a fost transpusă în realitate și în acest an, spre bucuria preșcolarilor și a elevilor de clase primare.
9.000 de copii au avut bucuria să primească în acest an seturi cu jucării LEGO din partea administrației publice locale.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: “De zece ani, Moșul vine la toți copiii din Baia Mare. Această acțiune este mai mult decât gestul de a oferi un cadou, este o experiență,o bucurie pe care noi, administrația, în numele comunității, o facem copiilor. Emoția, fericirea și entuziasmul lor merită fiecare efort. Mă bucur că am reușit să fim ajutoarele Moșului și în acest an, deși unii sau alții ar fi atentat și la această inițiativă. În ultima vreme, pentru anumiți aleși locali primează interesele politice în defavoarea proiectelor și inițiativelor oportune pentru băimăreni. Gândul bun, dorința de a genera bucurie pentru mii de copii au învins, însă și am reușit și în acest an să îl aducem pe Moș la copiii din Baia Mare. Fericirea lor este mulțumirea noastră!”
Foto-baiamare.ro