Deschiderea anului școlar 2022-2023 la Penitenciarul Baia Mare - Ziarul de Maramures

Deschiderea anului școlar 2022-2023 la Penitenciarul Baia Mare

La sediul Penitenciarului Baia Mare va avea loc astăzi, de la ora 15.00, festivitatea de deschidere a anului școlar 2022-2023 pentru persoanele private de libertate aflate în custodia unității, care s-au înscris la cursurile de instruire școlară.

La festivitatea de deschidere vor fi prezenți Secretarul de Stat din cadrul Ministerului Educației, prof. psiholog dr. Antoaneta BOLCHIȘ, subprefectul județului Maramureș, Crina CHILAT, inspectorul școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Maramureș, Prof. Dr. Dan-Andrei FILIP, alți reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Maramureș și cadrele didactice ale Centrului Școlar de Educație Incluzivă Baia Mare.

Evenimentul va fi deschis de către directorul Penitenciarului Baia Mare, comisar șef de poliție penitenciară Mircea SPIRIDON.
Clopoțelul va suna începerea școlii pentru 63 de elevi, care au solicitat înscrierea la cursurile învățământului primar, gimnazial și liceal.

Educația persoanelor private de libertate reprezintă o prioritate pentru administrația unității penitenciare, prin aceasta asigurându-se pregătirea pentru revenirea în societate și sporirea șanselor de reintegrare socială, s-a precizat în comunicatul de presă transmis astăzi de conducerea Penitenciarului Baia Mare.

Foto-ARHIVA

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!