Pompierii voluntari din Mireșu Mare au reușit performanța de a urca pentru al treilea an consecutiv pe podiumul național al Concursului profesional al serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență (SVSU).
Peste 150 de pompieri civili din județele Maramureș, Iași, Brăila, Dâmbovița, Bistrița-Năsăud, Suceava, Argeș, Gorj, Sibiu și Mehedinți au participat la etapa națională de la Drobeta Turnu Severin. 13 echipaje din 10 județe s-au calificat la faza finala, în care Maramureșul a avut trei echipaje: SVSU Mireșu Mare, SVSU Recea și SPSU UAC Europe.
”Maramureșul a ocupat primele două locuri, cedând doar locul trei celor de la SVSU Bâcleș (Mehedinți). Pe primul loc a ieșit SVSU Recea, iar pe doi s-a clasat campioana națională a ultimelor două ediții, SVSU Mireșu Mare. Se spune că e în competiții e ușor să ajungi în vârf, dar e mult mai greu să te menții acolo. De aceea, trei ani la rând pe podiumul național e o mare performanță pentru pompierii noștri voluntari, pentru care îi felicit din toată inima”, a precizat primarul comunei Mireșu Mare, Ioan Mătieș.














