Iurie Levinschi și Lilia Tănase, președintele și vicepreședintele Consiliului Raional Hîncești au făcut, astăzi, o vizită președintelui Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan. Scopul întâlnirii a vizat consolidarea colaborării dintre cele două instituții prin realizarea de proiecte comune.
Schimbul de experiență pe latura sanitară și segmentul educațional au fost doar câteva dintre punctele abordate de cele două părți.
”Un proiect important îl reprezintă dotarea Spitalului Raional din Hîncești cu echipamente medicale de specialitate, obiectiv pe care îl vom susține și noi financiar, pentru că ne dorim să venim în sprijinul vecinilor noștri din Republica Moldova. Tot în domeniul medical, am stabilit, încă de la vizita mea la Spitalul Raional Hîncești, că vom organiza schimburi de experiență, prin care vom invita cadre medicale într-un stagiu de instruire la Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare, pentru că ne dorim să creștem calitatea serviciilor medicale oferite cetățenilor de peste Prut.
De asemenea, în plan educațional, am discutat despre organizarea unor tabere pentru elevii olimpici și șefii de promoție din ambele regiuni, Maramureș și Raionul Hîncești, tabere în care elevii vor putea vizita obiective istorice specifice fiecărei zone, vor face schimb de experiență și cu siguranță vor lega prietenii trainice. Îmi doresc să avem o colaborare cât mai eficientă și benefică cu Raionul Hîncești și îi asigur pe prietenii noștri de peste Prut de toată susținerea mea și a Consiliului Județean Maramureș în toate proiectele benefice pentru dezvoltarea atât a Maramureșului, cât și a Raionului Hîncești”, a declarat șeful administrației județene.