CJ MM: 31 de milioane de euro pentru dezvoltarea învățământului din Maramureș - Ziarul de Maramures

CJ MM: 31 de milioane de euro pentru dezvoltarea învățământului din Maramureș

Consiliul Județean Maramureș a organizat ieri, 6 septembrie, ceremonia oficială de semnare a două contracte de finanțare nerambursabilă prin Programul Național de Redresare și Reziliență, pentru realizarea Campusului profesional integrat din Regiunea de Nord-Vest și pentru achiziția a 31 de microbuze electrice pentru transportul elevilor.

Aceste două proiecte sunt în valoare de peste 30 milioane de euro, bani care vor aduce dezvoltare în infrastructura educațională din Maramureș.

Ministrul Educației, Ligia Deca, președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan și membri ai Consorțiului Regional pentru Învățământ Dual au semnat contractul de finanțare pentru realizarea celui mai modern Campus profesional integrat din Regiunea de Nord-Vest.

În cadrul Campusului profesional vor fi create spații de cazare pentru 300 elevi și studenți în 6 unități de cazare, o sală de sport, un bazin de înot, două terenuri de sport exterioare și un parc pe o suprafață de 2 ha. De asemenea, vor fi oferite burse de studiu, iar elevii și studenții maramureșeni care vor opta pentru un învățământ profesional modern, vor avea acces la infrastructură educațională la standarde de ultimă oră, urmând cursuri pe o rută completă în sistem dual, de la școală profesională, liceu și până la facultate, alături de parteneri economici.

Campusul va fi realizat pe o suprafață totală de 34.803 mp și va fi finalizat în septembrie 2025.

Valoarea totală a proiectului este de 25 milioane euro, din care 21 milioane de euro vor fi din fonduri europene, iar restul vor fi asigurați din bugetul Județului Maramureș.

”Semnarea contractului de finanțare pentru realizarea Campusului profesional reprezintă un moment foarte important, în care punem bazele dezvoltării copiilor noștri care, mai târziu, vor forma comunitatea noastră și o vor dezvolta. (…)Acest proiect este un nou concept despre cum trebuie să arate învățământul tehnic, care nu trebuie să se rezume la școala profesională. Pornim de la școala profesională, însă cei care vor studia aici, în Campusul profesional pentru învățământ dual din Maramureș, vor putea urma și cursuri liceale și vor putea urma și facultatea. Astfel, orice elev începe școala aici rămâne cu cel puțin o meserie, iar acest lucru este cu adevărat important”, a declarat Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș

Campusul nou creat va fi pus la dispoziția Consorțiului Regional pentru Învățământ Dual din care fac parte: Consiliul Județean Maramureș, Aramis Invest, Eaton Electro Producție și Universal Alloy Corporation Europe, Universitatea de Vest “Vasile Goldiș”, Liceul Tehnologic ”Transilvania”, Colegiul Tehnic “George Barițiu”, Liceul Tehnologic de Transporturi Auto din Baia Sprie și Școala “Lucian Blaga” din Fărcașa.

”Avem nevoie de aceste campusuri pentru ca zonele superbe din țara noastră, cu un potential enorm să-și recâștige tinerii care altfel își caută drum în altă parte. De altfel, acest campus dă un orizont copiilor care aleg să învețe o meserie încă de timpuriu și pot merge și în zona universitară în același timp”, a precizat Ministrul Educației, Ligia Deca.

În final, atât președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, cât și Ministrul Educației, Ligia Deca, au transmis mulțumiri tuturor celor implicați în acest proiect vital pentru dezvoltarea infrastructurii educaționale din Maramureș și în pregătirea tinerelor generații care reprezintă viitorul comunităților de astăzi.

Tot ieri a fost semnat și contractul de finanțare privind achiziția a 31 de microbuze electrice, care vor fi date în folosință școlilor din mediul rural pentru realizarea transportului elevilor la unitățile de învățământ. De asemenea, la finalul acestei săptămâni va fi depusă încă o cerere de finanțare prin AFM, pentru achiziționarea a încă 20 de microbuze pentru transportul școlar al elevilor maramureșeni.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!