DNA îl enervează pe Cherecheș. Primarul a răbufnit. De vină sunt cei care nu au acces la banul public - Ziarul de Maramures

Breaking News

DNA îl enervează pe Cherecheș. Primarul a răbufnit. De vină sunt cei care nu au acces la banul public

Am asistat cu stupoare la ultima zvâcnire Cherecheșiană etalată într-o conferință de presă transmisă în mediul online, la care nu am ajuns să particip datorită unei emisiuni pe care am avut-o astăzi de la ora 11.00.

Și e bine pentru actualul fost primar că nu am ajuns pentru că evenimentul de presă ar fi avut o turnură grozavă și ați fi putut vedea în direct cum stă de fapt treaba.

Lăsând la o parte prostiile primarului, trebuie să știți că Direcția Națională Anticorupție sau orice alt Parchet din țărișoara asta nu deschid o cercetare penală fără să existe probe concludente sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Prin urmare, faptul că DNA a început cercetarea penala ne face să credem că ar exista cel puțin aceste indicii temeinice.

Dacă eu și colegul meu Cătălin Vischi de la 2mnews.ro, prin munca noastră am venit cu un aport la desfășurarea anchetei înseamnă că ne-am făcut treaba. Adică, am prezentat subiecte importante care au stârnit interesul autorităților competente. Până la urmă, presa este ”Câinele de pază al societății” așa cum a statuat în repetate rânduri și Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ca să nu mai vorbim de libertatea de exprimare și opinie stipulate în Constituția României.

Dacă DNA și-a revenit din somn, mă întreb ce fac autoritățile care se preocupă de controlul averilor? Mă întreb deoarece nu de mult, la PRO TV, primarul Cătălin Cherecheș, în cadrul emisiunii ”România, te iubesc!” a fost declarat unul din cei mai bogati politicieni din România. Și pe bună dreptate, așa ca o premieră dosarul primarului întrors de Inalta Curte de Casație și Justitie la Curtea de Apel Cluj va avea primul termen în data de 16 noiembrie 2023, acesta judecându-se pe…controlul averilor. Urmărim procesul și venim cu informații pe acest subiect la momentul potrivit.

Revenind la subiect, primarul Cătălin Cherecheș a ieșit în spațiul public cu un pomelnic pe care era trecut și numele meu. Pe această cale țin să-i mulțumesc pentru reclamă.

Și acum am să vă spun de ce nu se organizează Sărbătoarea Castanelor 2023, într-un scurt rezumat. Ca de obicei, primarul a pus cu mare întârziere pe ordinea de zi a ședinței de Consiliul Local proiectul de hotărâre, mai exact în 9 octombrie 2023. Acest proiect ar fi trebuit să fie inițiat și votat cel târziu în luna august 2023. Însă cu toții știm că primarul are o înclinație spre heirupisme care nu sunt benefice comunității băimărene. Pentru că a fost inițiat atât de târziu, era clar că nu va avea cum să se desfășoare Sărbătoarea Castanelor 2023, în weekendul 27-29 octombrie 2023. Referitor la proceduri trebuie să știți că acestea nu se pot face de pe o zi pe alta. La ce mă refer? La procedura prin care se selectează firma care să se ocupe de organizarea sărbătorii în ceea ce priveste spectacolele la scenă (unde au dat chix) și apoi numirea unei comisii pentru închirierea spațiilor pentru comercianți și realizarea procedurii de închiriere a spațiilor pentru comercianți.

Suma pusă în joc pentru Sărbătoarea Castanelor este un punct esential în ceea ce privește organizarea evenimentului, iar această suma este strâns legată de numărul de voturi favorabile acordate de alesii locali. Mai mult, se fac anumite jocuri politice, între partide, pentru obținerea de voturi necesare aprobării sumei. Dacă ea ar fi fost una rezonabilă și justificată nu ar fi fost o problemă. Ați văzut tarifele stabilite de Executiv pentru artiștii care ar fi trebuit să cânte la sărbătoarea de anul acesta…

În fine, să nu mă lungesc. La început am scris că am privit cu stupoare prestația primarului. Poate nu ar fi trebuit. Poate era mai bine să anticipez și să mă aștept să găsescă țap ispășitor pe cu totul altcineva. Ca de obicei. Ca la grădiniță… Până mai ieri, vinovați erau angajații DETALII AICI, iar azi sunt de vină trei consilieri locali si doi jurnalisti.

Domnule primar Cătălin Cherecheș, de când nu v-ați privit cu atenție în oglindă? Dacă o faceți în perioada imediat următoare, vă rog să vă utitați cu atenție și sub ”pat” si să vă convingeti singur dacă a meritat sau nu.

Libertatea este prețioasă, ea nu poate fi cumpărată cu toți banii lumii atunci când ai buctat.

Astăzi vorbesc despre asumare și responsabilitate. Cât de usor e să dai vina pe un alt om și să nu-ți asumi greșeala? Tu ești om? Rușinică, domnuu primar!

Să auzim numai de bine și să știm să învățăm din greșelile celorlați. Suntem pe baricade și nu renunțăm în a informa corect băimărenii. Și nu uitați, minciuna are picioare scurte și nimic nu stă ascuns, nu pentru noi, jurnalistii de investigatie.

Eu-Ana Avram, redactor sef ziaruldemaramures.ro

Dacă ieri erau de vină angajații, azi s-a răsucit. Sunt de vină doi jurnalisti si vreo trei consilieri locali…Primărelul e…panseluta. Curat ca lacrima..ALTE DETALII IN LINK

Sărbătoarea CASTANELOR nu se va desfășura la sfârșitul acestei săptămâni. Primarul Cătălin Cherecheș vine cu detalii

Explicatie foto: Hotărârea de Consiliu Local din data de 9 octombrie 2023 când consilierii locali au dat vot favorabil organizării evenimentului

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!