Mama tânărului a fost cea care a sesizat polițiștii și le-a relatat că fiul său, a agresat-o fizic. Oamenii legii il cercetează acum, penal pentru violență în familie.
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă au fost sesizați de către o femeie de 38 de ani, cu privire la faptul că fiul acesteia a agresat-o fizic. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat apelanta și pe fiul acesteia, un tânăr de 19 ani. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că tânărul și-a agresat fizic mama și a alungat-o din locuința comună, a transmis astăzi, 13 ianuarie Poliția Maramureș.
Din cauză că tânărul manifesta un comportament agresiv față de mama lui, polițiștii au emis emis ordin de protecţie provizoriu pe numele său. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie, a mai precizat sursa citată.