Accesul motorizat în aria protejată Lacul Albastru, respectiv pădurea parc care include și parcul Minerilor, este strict interzis, transmite Primăria Baia Sprie.
Cu scopul protejării acestor zone, administrația publică locală reaminteste tuturor celor care intenționează să practice sporturi motorizate care distrug natura, implicit potecile și locurile amenajate, că Dealul Minei este o arie supravegheată de către Jandarmeria Montană, iar actele de distrugere vor fi sancționate și amendate corespunzător.
”Recomandăm turiștilor vizitarea zonelor pe potecile marcate, echiparea corespunzătoare și respectarea unei conduite adecvate muntelui. La baza dealului, pe str. Crișan, aveți posibilitatea să parcati automobilele și de acolo să explorați în voie muntele pentru a vă bucura de tot ceea ce are el de oferit”, a punctat Alin Sebastian Bîrda, primarul orașului Baia Sprie.