PNL PSD AUR PSD
Supărat că-i bat polițiștii la ușa locuinței și-a aruncat lucrurile din casă pe geam. Nici trecătorii nu au scăpat... - Ziarul de Maramures

Supărat că-i bat polițiștii la ușa locuinței și-a aruncat lucrurile din casă pe geam. Nici trecătorii nu au scăpat…

Bărbatul a fost internat la Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmației

Nu e bine atunci când nu-ți poți controla furia. Sau mai bine spus ar fi bine să primești ajutor de specialitate pentru a învăța să-ți controlezi furia. Și am scris aceste rânduri datorită incidentului care s-a produs ieri în Vișeu de Sus.

PNL

Incident care i-a determinat pe polițiști să ia atitudine așa cum cere legea deoarece bărbatul vizat a avariat patru autoturisme, a aruncat bunuri de la geamul locuinței de domiciliu și a amenințat trecătorii. Ba mai mult, acesta nu deține permis de conducere.

PSD

”Polițiștii din Vișeu de Sus au fost sesizați cu privire la faptul că un autoturism a intrat în coliziune cu mai multe autoturisme pe strada 22 Decembrie din oraș. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat autoturismul care a produs accidentul rutier, însă conducătorul auto a părăsit locul faptei. Acesta a reușit să avarieze patru autoturisme. În urma verificărilor, polițiștii au stabilit faptul că mașina a fost condusă de un bărbat de 52 de ani, care nu deține permis de conducere și care a fost găsită de polițiști la domiciliu”, a precizat astăzi sursa citată.

Prezența polițiștilor l-a enervat pe bărbat.A aruncat diferite lucruri pe geam și a amenințat trecătorii.

”Acesta a devenit recalcitrant, a refuzat sa deschidă ușa locuinței și, totodată, a aruncat diferite bunuri pe geam adresând amenințări trecătorilor. Din cauză că bărbatul a devenit agresiv, acesta a fost imobilizat și condus la sediul poliției, unde a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatele fiind negative. Bărbatul a fost condus la Spitalul de Psihiatrie din Sighetu Marmației în vederea internării. În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și tulburarea ordinii și liniștii publice”, a transmis Poliția Maramureș.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!