Un britanic de 71 de ani, a prezentat la PTF Sighetu Marmației, un permis auto care nu există în niciun stat din lume. Bătrânul a declarat polițiștilor că l-a cumpărat de pe un site cu 150 de dolari. Cetățeanul britanic s-a ales cu un dosar penal.
ITPF Sighetu Marmației: ”Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din Marea Britanie care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere care nu este emis de nicio autoritate de stat. În data de 12 septembrie a.c., în jurul orei 15.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pe sensul de ieșire din România, un cetăţean din Marea Britanie, în vârstă de 71 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în Ucraina. La controlul de frontieră, pe lângă documentele de călătorie bărbatul a înmânat polițistului de frontieră și un permis de conducere. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic și că nu este eliberat de nicio autoritate de stat, fiind un document fantezist.”
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat faptul că a obţinut acest permis de conducere prin intermediul unui site de pe internet pentru care a plătit suma de 150 de dolari.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducere a unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.
# Un britanic de 71 de ani, a prezentat la PTF Sighetu Marmației, un permis auto care nu există în niciun stat din lume