Autoritatea Publică Locală continuă să dezvolte și să diversifice modalitățile prin care cetățenii Municipiului Baia Mare pot obține documentele sau avizele necesare într-un timp cât mai scurt și folosind mijloace de comunicare dintre cele mai moderne și eficiente.
Astfel, începând cu data de 10 ianuarie, la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, viza anuală pentru autorizațiile/acordurile de funcționare poate fi obținută și online.
În acest sens persoanele fizice autorizate/persoanele juridice vor trebui să parcurgă următorii pași:
1. Accesați www.baiamare.ro Secțiunea Servicii Publice /Activități Comerciale /Vizarea anuală a autorizațiilor/acordurilor de funcționare (online)
2. Descărcați și completați cererea
3.Trimiteți pe adresa de e-mail: [email protected] documentele necesare și dovada plății taxei legale care poate fi efectuată prin virament bancar în contul:
Municipiul Baia Mare , COD FISCAL: 3627692,
CONT IBAN: RO91 TREZ 4362 1160 203X XXXX
EXPLICAȚII PLATĂ: TAXĂ VIZĂ 2022 AUTORIZAȚIE/ACORD NR.………/…………
Veți primi un e-mail în care va fi precizat numărul de înregistrare al cererii dvs., iar ulterior, tot online, veți primi confirmarea acordării vizei anuale pentru autorizația/ acordul de funcționare pe care îl dețineți.
Inițiativa primarului Cătălin Cherecheș este menită să simplifice procedurile și să reducă efortul cetățenilor în demersul de a procura aceste avize.
Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare: “Am decis adoptarea unui nou set de măsuri menite să-i sprijne pe băimărenii care trebuie să obțină diverse avize sau aprobări din partea Autorității Locale. Am hotărât simplificarea procedurilor și am creat posibilitatea depunerii documentelor necesare în acest sens, inclusiv online. Este încă un pas pe care îl facem în sensul deschiderii față de cetățenii municipiului Baia Mare, pentru reducerea efortului acestora în demersul de depunere al documentelor, dar mai cu seamă pentru că dorim să fim cât mai deschiși și mai prompți pentru cetățeni.”