Primăria orașului Baia Sprie avertizează locatarii imobilului cu nr. 16 din Microraion Vest că se vor aplica sancțiuni contravenționale dacă nu este respectată curățenia din jurul imobilului.
Angajații Serviciului Public au derulat o acțiune de curățenie în zonă, iar pe această cale, roagă locatarii să fie responsabili.
Serviciul Public al orașului Baia Sprie: ”În urma acțiunilor de curățenie derulate în mod repetat în zona blocului 16 din Microraion Vest avertizăm locatarii asupra comportamentului iresponsabil în ceea ce privește depozitarea/aruncarea gunoiului pe terenul public din jurul blocului. Toți locatarii din blocul 16 vor fi sancționați cu avertisment și amendă în cazul nerespectării curățeniei. Serviciul Public Baia Sprie va monitoriza comportamentul locatarilor și împreună cu Politia Locală nu vor ezita să ia masurile necesare pentru sancționarea celor care, în mod repetat, aruncă gunoiul menajer pe spațiul verde din vecinătatea blocului. S-au colectat 50 de saci de gunoi menajer constând în: haine, plastice, pungi cu conținut divers și diferite obiecte din gospodărie. Acest tip de comportament nu va fi tolerat. Serviciul Public și muncitorii de la salubrizare nu vor mai interveni pentru curățarea zonei. Conform legii, după acest prim avertisment aplicat de Poliția Locală se vor amenda toți locatarii care nu se vor conforma. Platforma de depozitare a gunoiului este amplasată la capătul blocului.”