La Catedrala Episcopală ”Sf. Treime” din Baia Mare a avut loc astăzi, 3 decembrie, sedința Consiliului Local Baia Mare. Cel mai important punct de pe ordinea de zi a fost legat de salubrizarea stradală în municipiul Baia Mare, salubrizare care ar fi intrat în sarcina Serviciului Public Ambient Urban (SPAU) din cadrul Primăriei Municipiului Baia Mare. PROIECTUL NU A TRECUT.
Din păcate, o parte din consilierii locali nu au reușit încă să facă diferența între gunoiul menajer și salubrizare stradală și au votat împotriva proiectului, discursurile acestora având o conotație de favorizare a societății private de salubrizare. Acum, primarul municipiului Baia Mare va trebui să găsească soluții pentru ca orașul să nu rămână cu gunoaiele stradale nestrânse înaintea sărbătorilor de iarnă.
Dacă proiectul ar fi primit un aviz favorabil, SPAU ar fi avut următoarele atribuții: măturatul, spălatul, stropirea și întreținerea căilor publice; colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public și predarea acestora către unitățile de ecarisaj sau către instalațiile de neutralizare; colectarea, transportul, depozitarea deșeurilor moloz/voluminoase în cazul depozitării necontrolate a deșeurilor provenite de la populație, instituții publice, rezultate din activitățile de construcții și demolări care se regăsesc până în zona adiacentă punctelor de colectare, precum și golirea coșurilor stradale.
Consilierii locali, care au votat împotriva proiectului, nu au ținut cont că prin intrarea salubrizării stradale în subordinea SPAU orașul ar fi fost degrevat din punct de vedere financiar de o sumă importantă de bani, bani care au intrat până acum în visteria societății private din buzunarele băimărenilor. Dar, unde nu-i cap, vai de picioare.
Coaliția pentru Baia Mare a votat în bloc pentru acest proiect alături de doi liberali, Crăciun și Crișan, iar aleșii USR și Mircea Cirț, Hordău și Bărbuș (PNL) nu au dat un vot pozitiv acestui demers administrativ. Niciun consilier PMP nu a participat la ședință.
Ne menținem opinia jurnalistică și afirmăm din nou, că acest Consiliu Local are în componența sa, aleși care nu au nicio înclinație spre administrația publică. Nu înțeleg nimic din ce li se explică și nu înțeleg nici documentația… Pentru acești consilieri contează doar spectacolul pe … Facebook și prea puțin bunăstarea localității și a locuitorilor săi.
În materialul video de mai sus găsiți discuțiile legate de salubrizarea stradală și modul în care a fost votat proiectul-MINUTUL 50:50.