Stimați băimăreni, nu mai curățați curțile și grădinile din cartiere dacă nu puteți asigura transportul deșeurilor provenite din resturi vegetale pentru că riscați să fiți sancționați! Aceeași regulă se aplică și în cartierele de case din Municipiul Baia Mare.
Ca să nu riscați o sancțiune însă vreți să fiți cetățeni buni, trebuie să știți că, dacă doriți să faceți curat sunteți obligați ca deșeurile provenite din resturi vegetale să le transportati personal la SPAU, pe str. Mărgeanului nr. 9 din Baia Mare. Cel puțin acest lucru ne spune anunțul republicat de Primăria Baia Mare pe siteul instituției.
În anunț se precizează ”grădini” și ”curți”, dar nu specifică dacă este vorba doar de zona de case sau/și cartiere, ad litteram, prin urmare considerăm că această regulă se aplică la nivelul municipiului Baia Mare.
Știm că parte din voi ați făcut curat în apropierea blocurilor în care domiciliați deoarece ați văzut rar angajații responsabili cu curățenia stradală sau pe cei care trebuie să lase lacrimă spațiile verzi din zona curților de bloc și ați considerat că trebuie să luați o inițiativa. Și mai știm și că sunt băimăreni care iubesc grădinăritul și cu multă trudă înfrumusețează intrările în scările de bloc și pe această cale îi felicităm pentru efortul depus. DAR, NU mai faceți NIMIC! Băimărenii plătesc cu vârf și îndesat aceste servicii!
Din păcate, conform anunțului Primăriei Baia Mare, vă asumați să transportați personal, resturile vegetale la SPAU deoarece este interzisă depozitarea acestora la platformele de colectare a deșeurilor menajere sau pe domeniul public pentru că altfel riscați să fiți sancționați.
Într-o altă ordine de idei, e mai bine să stați cu mizeria la intrarea în bloc sau în spatele blocului, că e aiurea să faci curat și să plătești transportul pentru că cei responsabili trag chiulul, nu-și fac treaba, dar banii contribuabililor sunt facturați, ironic vorbind… Deja suntem obisnuiti cu cartierele care mustesc în mizerie. Ce are că vom continua în același ritm? A cui credeți că a fost această idee strălucită?
Pe vremuri, angajații SPAU veneau și încărcau în mașini resturile vegetale adunate de băimăreni, dar asta a fost pe vremuri…Acum sunteți răsplătiți!
Pe de altă parte, venim și vă mai spunem să nu cumva să îndrăzniți să vă renovați apartamentele! De ce? Simplu! În acest caz, e complicat cu depozitarea deșeurilor provenite din construcții. Executivul Primăriei Baia Mare, instituție care supraviețuiește datorită taxelor și impozitelor colectate de la băimăreni, nu este capabil să găsească o soluție în acest sens și atunci ne trezim că, în diverse zone ascunse din Baia Mare, apar maldăre cu resturi provenite din construcții. Dacă sunteți prinși, sunteți amendati!
Dar soluții din partea executivului băimărean, ioc! Prin urmare, nu renovați, stați așa cu locuințele! Ce are că în aparatmentul sau în casa ddumneavoastră va fi ca și afară? Jeg! Stați cu pereții scorojiți, nu schimbați faianța, nici gresia, nici parchetul, că e bai!
Anunțul PRIMĂRIEI are un singur număr de telefon, pentru transportul altor tipuri de deșeuri. Oare include și resturile provenite din construcții? Baia Mare, care cică după denumire e ”Mare”, să aibă doar un singur operator autorizat? Sau e ceva operator ”de casă”? Întrebăm, nu dăm cu parul!
Legat de deșeurile voluminoase, în acest caz, suntem trimiși pe siteul Drusal, unde avem de completat un formular, dacă nu dorim să stăm cu canapeaua veche în fața ușii…până Drusal se gândește să facă o campanie de colectare neanunțată nicăieri. Pe formular găsim deșeurile acceptate (mobilier, saltele, covoare, obiecte sanitare, jucării de mari dimensiuni) și deșeuri neacceptate (deșeuri din construcții și demolări, deșeuri vegetale, deșeuri menajere). Deci și în acest caz trebuie să vă conformați!
Baia Mare are nevoie de un executiv care să vină cu soluții pentru cetățeni! Vedem în următorii 4 ani dacă băimărenii vor avea parte de aceste soluții sau doar de sancțiuni, îndatorări nerealiste, știți voi mai departe…
#Un articol interzis ”cetățenilor” fără drept de vot. Conținut ironic și realist!
Foto: Sesizari Municipiul Baia Mare Facebook