Taxa de salubrizare va fi de 12 lei/persoană pentru anul 2022. Proiectul de hotărâre inițiat de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a primit astăzi, 27 ianuarie, aviz favorabil din partea consilierilor locali.
Mircea Cirț a votat împotriva acestui proiect de hotărâre. Au fost și șase abțineri din partea aleșilor PNL și USR-VEZI LISTA CU NUME -AICI- Mircea Cirț, membru al Comisiei ”NETERMINATE” a votat împotriva reducerii taxei de salubrizare și alți șase consilieri locali PNL și USR s-au abținut
Astfel, băimărenii vor avea de achitat 12 lei/persoană și nu 14 lei/persoană așa cum s-a stabilit initial. În ceea ce-i privește pe cei care au plătit deja taxa de salubrizare, Direcția de Taxe și Impozite va face o compensare cu alte taxe și impozite locale.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare în deschiderea ședinței extraordinare a prezentat câteva informații importante referitoare la situația persoanelor juridice, dar și a redevenței neîncasate de la DRUSAL.
Referitor la luna decembrie 2021, când DRUSAL a abandonat serviciul și a ridicat pubelele de la platformele de colectare-31 decembrie, în plină pandemie, Cătălin Cherecheș a punctat astăzi clar că municipalitatea nu va plăti factura dacă DRUSAL o va emite.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: ”Această societate a abandonat serviciul public de colectare. În acest sens, municipiul nu va plăti colectarea pe acea lună.”
*Baia Mare plătește mai mult cu 8 milioane de lei către DRUSAL
Cătălin Cherecheș a mai relatat faptul că în urma unei evaluări, s-a ajuns la concluzia că municipiul plătește firmei de salubrizare mai mult cu 8 milioane de lei. Persoanele juridice (n.r.-agenți economici) achită direct societății DRUSAL însă gunoiul pe care aceste firme îl produc ajunge în fapt la platformele de colectare dedicate populației.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: ”În altă ordine de idei, știți foarte bine că există o dublare a veniturilor societății DRUSAL prin faptul că societățile comerciale care nu dețin pubele sau chiar și dintre cei care dețin, aruncă deșeurile în platformele din oraș respectiv platformele de colectare dintre blocuri. Cetățenii cunosc acest lucru. Societățile comerciale plătesc către DRUSAL, conform contractului pe care-l au și în aceeași măsură și Primăria Baia Mare achită cantitatea de deșeu pe care ei o produc și o depun la aceste platforme de colectare, care sunt pentru populație. Astfel, municipiul plătește către DRUSAL mai mult decât încasează. Evaluând acest lucru, pe parcursul unui an de zile și discutând pe acest subiect și cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Maramureș ajungem la o sumă de aproximativ 8 milioane de lei, în diferență…Din punctul meu de vedere e un furt de 8 milioane de lei/an. Din această perspectivă, raportându-ne și la contractul pe care societatea DRUSAL îl are cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară avem următoarea formulare: Societățile comerciale pot încheia contracte direct cu operatorul… pot! Nu sunt obligate… Dar noi suntem obligați să avem în paralel taxele aferente și persoanelor juridice astfel încât să aibă opțiunea de a face contract cu această societate, respectiv cu municipiul Baia Mare, prin TAXĂ.”
Persoanele juridice ar putea achita o taxă de 615 lei/tonă și nu de 700 lei/tonă.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: ”Raportat la tarifele pe care le practica societatea DRUSAL de aproximativ 700 de lei/tonă pentru persoanele juridice, municipiul Baia Mare încasând anumite sume de la organizațiile de reciclare a deșeurilor și scăzând această sumă, -pe care o încasăm-, putem să acordăm o taxă de 615 lei persoanelor juridice și nu de 700 lei cum încasează astăzi societatea DRUSAL.”
DRUSAL nu a achitat redevența municipiului Baia Mare, care este de 3 milioane de lei/an.
Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare: ”Vreau să vă menționez că societatea DRUSAL are o obligație de a plăti redevență către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, redevență pentru colectare și pe un alt contract, cel de depozitare, o redevență către Consiliul Județean Maramureș. Redevența în partea de colectare se împarte în funcție de cantitățile colectate la unitățile administrative teritoriale. Municipiul Baia Mare ar trebui să încaseze 3 milioane de lei/an, bani care, în baza parteneriatul pe care-l avem, trebuie constituiți într-un fond de dezvoltare pentru Sistemul de Gestiune a Deșeurilor. Vreau să menționez faptul că de aproximativ un an și jumătate această societate nu că nu a achitat redevența aferentă municipiului Baia Mare, nu a achitat nicio redevență, fapt pentru care am sesizat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru rezilierea contractului cu Societatea DRUSAL.”
Vă reamintim faptul că, SC DRUSAL are încheiate două contracte respectiv, unul de depozitare cu Consiliul Județean Maramureș și unul de colectare cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Maramureș (ADI Deșeuri Maramureș). În baza celor două contracte societatea prestează servicii de salubrizare pe raza municipiului Baia Mare.
Vom reveni pe acest subiect.