Administrația publică locală a dat START proiectului care va schimba înfățișarea centrului istoric din orașul Baia Sprie - Ziarul de Maramures

Administrația publică locală a dat START proiectului care va schimba înfățișarea centrului istoric din orașul Baia Sprie

Administrația publică locală a dat START proiectului care va schimba înfățișarea centrului istoric din orașul Baia Sprie.

Proiectul redă zonei aspectul urban de piață publică modernă, cu păstrarea elementelor valoroase din centrul istoric. Vor fi puse în valoare monumentele istorice din zonă, respectiv: Biserica Catolică, Biserica Reformată, Primăria și implicit toate casele vechi a căror fațadă păstrează elemente arhitecturale valoroase. Acest proiect, alături de cel care vizează extinderea și modernizarea cladirii fostului cinematograf, vor oferi o nouă și împrospătată față zonei istorice a orașului.

Proiectul prevede un areal de 2.630 mp spații verzi din suprafața totală a terenului asupra căruia se intervine. Vor fi plantați 55 de arbori la balot (până la 2 m înălțime), dar o parte din cei existenți vor fi păstrați. Se va construi încă o fântână, în linie cu cea existentă.

Noua piațetă pietonală se va dota cu mobilier urban precum corpuri de iluminat pe stâlpi ornamentali, bănci pentru ședere, panouri de afișaj stradal.

”Dorim să revitalizăm zona centrală și să creștem atractivitatea ei, atât pentru comunitatea locală, cât și pentru turiști, prin susținerea dezvoltării de funcții specifice unei astfel de zone cum ar fi activități culturale, sociale, comerciale și turistice. Avem speranța că propunerea arhitecților care au lucrat la acest proiect va plăcea băisprienilor, iar rezultatul final va fi un câștig pentru toată comunitatea”, precizează administrația publică locală.

Foto-Primăria Baia Sprie

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!