Raliuri în Maramureș. Să ne reamintim... - Ziarul de Maramures

Raliuri în Maramureș. Să ne reamintim…

Maramureșul este un ținut al lemnului. Și nu cred ca în lume să fie multe locuri în care să regăsim acest material în construcția caselor, în mobilier, în veselă și nu în ultimul rând în impozantele porți. Simbol al Maramureșului, aceste opere de artă sunt sunt considerate nu de puține ori ca veritabile arce de triumf sculptate cu dalta. Într-o alăturare firească, poarta și-a găsit un loc și pe placa Raliului Maramureșului. Și asta într-un an în care simbolul soarelui, obiect al unui cult ancestral ce a traversat secolele și religiile, va da strălucire unui capitol nou de istorie.

Mulți dintre dumneavoastră se vor întreba ce legătură poate fi între Maramureș și automobilism. Privită din exterior, relația este cel puțin ciudată, dacă nu inexplicabilă. Cu toate acestea, povestea de dragoste dintre Maramureș și lumea raliurilor împlinește în 2021 frumoasă vârstă de o jumătate de secol.

Trilogia unui raliu de poveste

Aventura a început sub semnul Castanilor, care au și dat numele primelor 13 ediții ale raliului desfășurat “acolo unde punem țara-n cui”. Era în 1971 când un număr de 16 echipaje și-au disputat victoria pe un traseu de 250 de kilometri, cu două probe speciale pe Gutâi și respectiv Dealul Mujdeni în Țara Oașului, o probă de viteză în circuit la Satu Mare și una de îndemânare înaintea finalului din Baia Mare. Cele două “cățărări” au scos la rampă echipajul clujean format din Aurel Jurcă și Vasile Roșca, care a stabilit de fiecare dată cel mai bun timp, performanța cântărind decisiv în obținerea victoriei în clasamentul general. De dragul cifrelor, veritabile cărămizi în construcția acestei discipline, să spunem că timpii obținuți pe cele două speciale de trei și respectiv doi kilometri au fost de 2m.26s și 1m.30s. Pe circuitul din Satu Mare, localnicii și-au tăiat partea leului, primul loc revenind echipajului format din Francisc Pintea și Gheorghe Orosz, cu un timp de 2m.02s. După un scenariu similar, băimărenii Leontin Babici și Vasile Costinar și-au adjudecat primul loc în proba de îndemânare din Baia Mare, cu timpul de 1m.18s. Rămas în căutarea mașinilor pe care le-au condus premianții ediției inaugurale, clasamentul de mai jos include doar numele competitorilor. Iar dacă printre cititori se va un martor la eveniment, completarea va fi mai mult decât binevenită.

Raliul Castanilor 1971 – Clasament general

1. Aurel Jurcă / Vasile Roșca 447 puncte 2. Ștefan Pop / Iosif Bene 481 puncte =. Iosif Mitru / Ștefan Mitru 481 puncte 4. Leontin Babici / Vasile Costinar 493 puncte

Următoarele două ediții, în 1972 și 1973, au consemnat victoria unui pilot de care băimărenii își amintesc mereu cu multă plăcere. Este vorba de Laurențiu Borbely și Renault-ul 8 Gordini, în care l-a avut alături pe Andras Degi. Un an mai târziu, în 1974, primul loc avea să fie revendicat de un BMW 2002, la bordul căruia s-au aflat Horst Graef și Iuliu Borcsa. Cele patru ediții au fost suficiente pentru a atrage atenția mai marilor federației care, cu începere din 1975, aveau să promoveze raliul la rang de etapă în campionatul național.

Prima reprezentație la nivel înalt avea să ofere un spectacol pe măsură, cele 36 de echipaje participante având de parcurs un traseu de 700 kilometri cu patru probe speciale (Gutâiul de trei ori și Huta o dată) și un circuit de viteză în Baia Mare. Bătălia pentru victorie s-a dat între clujenii Laurențiu Borbely și Laurențiu Moldovan, aflați la volanul unui BMW 2002 și respectiv un Renault 8 Gordini. Ultimul, deși a câștigat trei din cele cinci sectoare cronometrate, celelalte două revenind rivalului său, a trebuit să se recunoască învins după adunarea timpilor, Laurențiu Borbely adjudecându-și victoria grație unui avantaj de numai patru secunde!

În condițiile în care implicarea uzinei Dacia s-a făcut simțită din ce în ce mai mult, următoarele ediții au scos la rampă modelul Dacia 1300 care, timp de șase sezoane consecutive, va fi condus la victorie de Ștefan Iancovici (1976, 1979), Arpad Szalai (1977), Mircea Ilioaea (1978), Ludovic Balint (1980) și Horea Gheorghiu (1981). La finalul primei părți din această trilogie, Gheorghe Urdea și Dacia Banca aveau să semneze primul succes al modelului Dacia Sport în ediția din 1982, performanța fiind repetată șase ani mai tîrziu de perechea formată din Ștefan Vasile și Ovidiu Scobai. A fost un succes venit după șase ani de pauză în istoria raliului și iubitorii acestui sport au avut toate motivele să spere în reluarea tradiției. Dar istoria ne pregătea o nouă aventură…

Raliul României

După un sezon 1988 în care “organele” de partid au aruncat Raliul Dunării în derizoriu, prin anularea decisă înainte de start (spre dezamăgirea concurenților prezenți la Sibiu), competiția emblematică avea să-și găsească salvarea în Maramureș, într-un loc prin care trecuse deja în două rânduri, în 1976 și 1979. Așa se face că începând cu anul 1989, Raliul Dunării s-a mutat în nordul României, primele două ediții fiind câștigate de Toomas Seger și Sergey Golov, la volanul unor mașini Lada Samara. Sigur, pentru mulți dintre cititori, asocierea Maramureșului cu Raliul Dunării ar putea să pară cel puțin deplasată. Și cum aceeași senzație a fost împărtășită și de echipa condusă de Ioan Pop, începând cu 1991, competiția avea să primească un nume pe măsură: Raliul României. Competiția se face cunoscută și în afara granițelor, podiumul edițiilor 1991 și 1992 fiind confiscat de stranieri, echipajul învingător fiind de fiecare dată cel format din Dominique Rumeau și Lionel Campo, la bordul unui Peugeot 205 GTI. Departe de a se fi culcat pe laurii victoriei după ce au dat numelui raliului o dimensiune națională, echipa organizatorică și-a propus încă de la început să readucă întrecerea și în calendarul european. A fost un pariu câștigat în 1993, când raliul de coeficient 2 avea să consemneze și primul succes al unui model cu tracțiune integrală. Deși pare greu de crezut, raliul a mai consemnat un detaliu mult mai important decât victoria semnată de Lancia Delta Integrale condusă de Michel Tirabassi. În luna octombrie, atunci când echipa organizatorică aștepta cu sufletul la gură raportul Federației Internaționale a Automobilui, evaluarea făcută de André Schraepen (observatorFIA) a depășit orice așteptări. Raliul României a primit coeficientul 5 pentru ediția 1994 a Campionatului European de Raliuri! Promovarea la rang superior – realizată fără o candidatură prealabilă – a venit ca o răsplată pentru profesionalismul echipei care a readus România pe scena competiției continentale.

Primul raliu de coeficient 5 avea să consemneze o dublă Lancia semnată de Germando Berti și Nicola Caldani, în timp ce podiumul a fost completat de britanicul Jonathan Joannides cu un Ford Escort RS Cosworth. Cu o dublă avea să se termine și ediția din 1995, când László Ranga s-a impus în fața lui Georgi Petrov (ambii cu mașini Ford Escort RS Cosworth) după ce a câștigat toate cele 36 de probe speciale! Pilotul maghiar avea să obțină un nou succes în anul următor, la volanul unui Subaru Impreza 555, în timp ce ultimele două ediții derulate în Maramureș au fost câștigate de Constantin Aur și Jasen Popov. Dar podiumul edițiilor 1996, 1997 și 1998 îl evidențiază și pe George Grigorescu, care a terminat de fiecare dată pe locul al doilea, Renault-ul Clio fiind singurul care a îndrăznit să perturbe hegemonia tracțiunii integrale. La scurt timp, istoria avea să ne demonstreze că rezultatele sale n-au fost nici pe departe întâmplătoare.

Cât despre Maramureș, povestea de dragoste cu Raliul României avea să fie curmată de o decizie fără nicio legătură cu realitatea, luată de un personaj al cărui nume nu merită să fie menționat. După un exil de patru ani, competiția avea să se stingă în 2006 la Timișoara, uitată de lume. Într-o ediție “europeană” cu… șase mașini la start și patru la sosire.

Omul sfințește locul

Un singur lucru a rămas de neînțeles pentru cei care au avut impresia că au pus mâna pe cloșca cu puii de aur. Acela că reușita unei competiții nu stă în numele acesteia ci în echipa care se află în spatele cortinei. Rămași fără numele pe care chiar ei l-au dat raliului din nordul României, organizatorii nu au depus armele. Reunită în jurul lui Călin Petrușca, care n-a vrut să accepte ieșirea Maramureșului din calendarul campionatului, echipa a făcut ceea ce știa să facă cel mai bine: un nou raliu!

Raliul Siromex sau partea a treia din aventura raliurilor în Maramureș. Și cum norocul îi răsplătește pe cei îndrăzneți, spectacolul avea să fie la el acasă încă din 1999, atunci când George Grigorescu și-a sărbătorit trecerea la volanul Renault-ului Maxi Megane cu o victorie decisă la o diferență de o secundă și o zecime! Pe podium, în dreapta și în stânga sa, două modele cu tracțiune integrală conduse de Constantin Aur și Heinz Göllner. Cei doi își vor lua revanșa în 2000 și respectiv 2001 când, la rîndul lor, își vor trece numele pe lista învingătorilor. Mai mult, Constantin Aur se va impune și în 2002, atunci când și-a adus SEAT-ul Cordoba WRC în fața celor două Mitsubishi Lancer conduse de Bogdan Marișca și Dan Gîrtofan.

În 2003, cu “accentul” pe Hyundai, Mihai Leu și Ciprian Solomon aveau să-și înceapă marșul spre titlu cu o victorie în Raliul Mobil 1 Siromex. Un an mai târziu, cireașa de pe tort ajunge la Dan Gîrtofan și Dorin Pulpea, cei care își vor adjudeca la final de sezon și titlul de campioni naționali. Într-o potrivire impecabilă, finalul trilogiei s-a jucat în jurul aceleiași cifre. În 2005, 2006 și 2007, ultimele trei ediții ale Raliul Siromex pot fi rezumate prin titlul unei cunoscute melodii: BIG IN JAPAN! Spun asta pentru că, de fiecare dată, podiumul a fost confiscat de modelele din Țara Soarelui Răsare. Cât despre învingători, Bogdan Marișca s-a impus în 2005, Marco Tempestini a devenit primul stranier câștigător al unei etape din campionatul național în 2006, pentru ca la căderea cortinei Bogdan Marișca să-și completeze palmaresul cu încă o victorie. Dansând în ploaie în ceea ce a fost – în 2007 – Ultimul Vals.

EPILOG

În 1971, la prima sa ediție, Raliul Castanilor se termina cu o probă de circuit desfășurată în Centrul Vechi, devenit astăzi Piața Libertății. Deloc întâmplător, vineri 28 mai 2021, în același loc, vom trăi împreună bucuria unui nou început. Raliul s-a întors acasă!

Alexandru DOBAI
Atașat de Presă
Raliul Maramureșului 2021

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!