Cea mai veche fosilă a unei insecte – denumită Theiatitan azari – care a trăit în urmă cu 310 milioane de ani şi care îşi folosea aripile ca mijloc de comunicare, a fost descoperită recent în Franţa, potrivit unui studiu realizat de o echipă de paleo-entomologi, informează AFP, relatează Agerpres.
„Trebuie să vă imaginaţi un fel de lăcustă foarte mare, cu un corp ce măsura între 10 şi 12 centimetri în lungime, cu aripi foarte mari şi picioare lungi retractabile, înzestrate cu foarte multe ace. Erau deci, prădători redutabili”, a declarat profesorul Andre Nel, entomolog la Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Franţa.
Fosila, constituită dintr-o aripă, a fost găsită într-o haldă de steril din Pas-de-Calais de „un amator extrem de erudit”, Patrick Roques, coautor al acestui studiu publicat în revista Nature Communications Biology.
În acea perioadă din Carbonifer, „regiunea se afla în echivalentul unei păduri dense de astăzi, aproape ecuatoriale”, într-un decor format din ferigi uriaşe şi copaci gigantici, cu o lume animală abundentă, dar încă minusculă. Niciun dinozaur nu exista pe atunci. La sol, domnea regnul micilor vertebrate, reprezentat de şerpi, şopârle şi batracieni, alături şi de artropode, precum miriapozi uriaşi.
La înălţime, „insectele dominau în principal sectorul aerian, căci doar ele ştiau să zboare”, a precizat acelaşi cercetător. Dintre ele, Theiatitan azari era una dintre insectele cele mai bine înzestrate pentru a supravieţui.
Totuşi, specia a dispărut în urmă cu circa 200 de milioane de ani, odată cu membrii grupului său, titanopterele. Însă modurile de comunicare pe care Theiatitan azari le-a dezvoltat există încă în prezent în grupul înrudit al ortopterelor, din care fac parte şi lăcustele, precum şi în cel al lepidopterelor, din care fac parte fluturii.
„Semnal de alarmă”
Când îşi ia zborul, lăcusta emite un zgomot de crepitaţie, prin ondularea unei membrane din structura aripilor sale. „Este un semnal de alarmă şi totodată un mijloc de a surprinde un prădător in extremis”, a explicat profesorul Andre Nel. „Atenţia lui (a prădătorului, n.r.) este deturnată de acel sunet pentru câteva secunde, lăsându-i astfel insectei timpul necesar pentru a scăpa”, a adăugat el.
Cu ajutorul aripilor sale, greierele emite un cântec de stridulaţie, care „serveşte adeseori ca mijloc de comunicare între reprezentanţii celor două sexe”. Alte insecte, inclusiv anumiţi fluturi, „utilizează semnale luminoase cu aripile lor pentru a comunica între sexe sau pentru a abate atenţia unui prădător”, a precizat acelaşi specialist francez. În acest scop, fluturii îşi orientează aripile în aşa manieră pentru a reflecta lumina sau pentru a face să varieze motivele colorate de pe aripile lor.
Autorii studiului, coordonat de doctorandul Thomas Schubnel, nu ştiu deocamdată ce anume comunicau insectele din specia Theiatitan azari prin intermediul aripilor. Însă ei au stabilit că insecta putea la fel de bine să producă un zgomot asemănător unei pocnituri, cât şi să trimită semnale luminoase.
Descoperirea speciei Theiatitan azari împinge înapoi pe firul istoriei cu 50 de milioane de ani epoca în care au apărut primele insecte care comunicau prin intermediul aripilor.
Titanopterele au dispărut brusc de pe Terra. „Aceşti prădători majori zburau la fel de rău ca o călugăriţă din zilele noastre”, a explicat profesorul Andre Nel. El evocă posibilitatea ca dispariţia lor să fi coincis cu „diversificarea pterozaurilor, a reptilelor zburătoare, care, probabil, i-au mâncat”. Dispariţia lor ar fi putut fi cauzată şi de un episod marcat de diversificarea faunei globale.
Oamenii de ştiinţă care doresc să afle mai multe detalii despre aceste insecte sunt implicaţi în Franţa într-o veritabilă cursă de viteză, deoarece halda de steril în care a fost găsită fosila, aflată în localitatea Avion din regiunea Pas-de-Calais, interesează anumite companii care văd în acel sit o sursă de materiale de construcţii, potrivit unui comunicat publicat de Muzeul Naţional de Istorie Naturală din Franţa.
