Joi, 25 noiembrie, ora 15 și un pic, conform punctualității tipic româno-balcano-fanariote, începe ceremonia depunerii jurământului de credință și fidelitate față de tară, reprezentată de Președintele Republicii. Nu în fața poporului suveran ci în fața țării, nici măcar a statului care este titularul suveranității, entitate personificând din punct de vedere juridic, națiunea.
Mă uit la protipendada politică actuală a României, douăzeci de bărbați și o femeie, toți îmbrăcați la ținută oficială și cu o morgă de seriozitate tipică momentului solemn. Au lipsit de această dată rânjetele de conjunctură, bătăile pe spate, îmbrățișările ritualice, paharul de șampanie, glumițele spuse până la ingtrarea ”șefului”. E criză pandemică, un bun motiv pentru ca dușmanii de ieri să nu dea mâna într-un mod fariseic cu aliații de azi, în văzul electoratului furios pentru o mezalianța politică.
În aer plutește o tensiune ușor de perceput, o adversitate menționată de șeful statului care nu a omis să bage bățul adânc în mușuroi. Căruța guvernamentală pare să aibă doi cai buieci și o gloabă bătrână, cuminți pe moment dar gata să se încaiere pentru grăunțele din sacul vecinului. Jurământul a fost citit cu dicții discutabile desem nasții neamului nefiind în stare să rețină trei fraze. Am urmărit cum fostul șef al armatei transpira abundent în costumul civil în timp ce bubuia invocând sprijinul divin, pe expremierul social-democrat declamând cursiv dar flegmatic angajamentul încălcat cu doar câteva luni în urmă, pe eternul vicepremier etnic ușor bâlbâit și ezitând dacă să pună mâna pe biblia ortodoxă sau pe cravata verde, în timp ministreasa încă fără minister, părea ușor jenată de decolteul îndrăzneț dar mascat în limite presupus decente.
Avem rectio și miniștri dar încă nu știm cui va servi și încotro o vom lua, având o neliniște acută privind direcția teoretică impusă de Înalta Poartă Europeană și așteptările boierimii din teritoriu, ușor dezamăgită de injumătățirea peșcheșurilor guvernamentale. Mulți dintre români incă nu înțeleg și se tem de guvernarea alba-neagră dar exultă la ideea ca vor primi câtiva lei în plus la pensie, salariul minim, alocație și ajutorul social, evident dacă nu se rupe loitrea căruții la prima groapă sau hop mai măricel de pe traseu.
Am încheiat ziua ascultându-i cuvântând pe marele vizir și pe noii demnitari cu șalvari roșii, galbeni și verzi, încercând să mă amăgesc că Nicolae Ciucă are ceva din determinarea generalului De Gaule, vicele Grindeanu ar putea fi sosia tânără a lui De Gasperi iar Kelemen H. are motivația cancelarului Adenauer.
Dar mi-am revenit rapid din visare când am deschis factura de curent și gaz, moment în care, revenit în lumea reală, am hotărât să-mi mai caut încă un serviciu. Aștept oferte…
