”După o anumită vârstă, toți oamenii au impresia că și-au ratat viața, că au trăit o viață idioată, absurdă… Pentru că avem o părere prea bună despre noi inșine și nu putem crede că dacă am fi trăit viata noastră în adevăr, ea ar fi putut fi atât de idioată.” (Mircea Eliade)
A douăsprezecea zi de război, a treia zi de negocieri, un million și jumătate de refugiați, două armate care se luptă pentru a hrăni sau contracara megalomania unui dictator cu ”față umană”. V.V. Putin este criminal de război pentru unii dar patriot nationalist pentru cei care încă îl consideră, continuatorul țarilor care au realizat Rusia Mare. Mă uitam sâmbătă la un documentar realizat despre evenimentele din anul 2000, în care un Boris Ielțîn, aproape treaz dar total ramolit, menționa celor prezenți acasă la el că Putin a schimbat imnul de stat, în chiar noaptea alegerii sale ca președinte. O măsură aprobata de Duma de Stat doar in decembrie același an. A fost un prim semnal de forță al personajului șters, scund și venit de nicăieri, cu mersul legănat și privirea în pământ, jenat parcă de festivismul promovat de susținătorii săi lingușitori.
M-a izbit de la început similitudinea cu imnul Uniunii Sovietice, auzit mult prea des în epoca de tristă amintire. Pe atunci, prin anul 2000, Google încă nu era atat de potent abia făcând primii pași în a deveni o afacere mondială astfel că am avut nevoie de câtiva ani să realizez că imnul Federației Ruse era versiunea muzicală a imnului socialist, cu muzica lui Aleksandrov, adoptat la cerera lui I.V. Stalin care nu mai tolera ” Internaționala” creată de un francez. Cu versurile modificate de Michalkov, noul imn vechi, atât de fervent zbierat de Putin și acolitii săi la jocurilor olimpice de iarnă din Rusia, este totuși considerat ca fiind cel mai elocvent și patriotic imn national, prin încărcătura emoțională și simbolistica pe care o transmite.
Putin vorbea despre denazificare ca pretext al invaziei, referire la faptul că în al doilea razboi mondial, o parte a ucrainienilor a luptat alături de Germania lui Hitler, probabil ca replica la Holodomorul stalinist, foametea soldată cu 10 milioane de morți! Un pretext slab, emanat parca din putul gândirii unui strateg de talia lui Vasile Dîncu, prașutat greșit la Ministerul Apărării Naționale, cu misiunea de a întâmpina o suta de belgieni, o suta cincizeci de olandezi și cinci sute de francezi, înarmați și dotați cu tehnică capabilă să descurajeze megalomania putinistă.
Nu mai suport să urmăresc știrile despre război, refugiați și poziția statelor lumii, conglomerat incapabil să adopte o soluție practică. Mass media a înebunit, după semi-coma indusă de pandemia Covid găsind subiectul perfect prin care să ne lipească de ecranele televizoarelor. Ceea ce se întâmplă astăzi, cel puțin în media și social media românească, nu are aproape nimic de a face cu dimensiunea umanitară a tragediei trăită de ucrainieni. Orcanii, bădicii, dumitreștii și alte specii de mercenari de presă sunt sunați de fătucile de la televiunile de știri emanând păreri și opinii hilare, disperarea jurnalistică fiind atât de mare încât s-a apelat inclusiv la specialistul în științe militare, faimosul Dani Oțil/ Răduleasca.
Economia românească se apropie de o criză majoră, băncile iau comisioane mai mari decât dobânzile, politicienii se dau în stambă prin vămi, drumurile sunt pline de gropi, Electrica nu emite facturi iar oamenii încep să se panicheze datorită comunicării oficiale confuze. Până și Netflix are o ofertă lipsită de consistență, noroc cu CBS unde serialul ”Judge Judy” mă determină să nu o iau razna, văzând că marele popor american se judecă pentru 27 USD și un stop de frână spart. Aia da…justiție!!!
Cel ce mărşăluieşte vesel în rând cu trupa, deja şi-a câştigat dispreţul meu. I s-a dat ditamai creierul din greşeală, din moment ce măduva spinării… i-ar fi ajuns. (Albert Einstein)
