Îmi aduc aminte de un eveniment petrecut în 1975, la al X lea Congres al UTC, perioadă în care începuse deja montarea botniței la cei care îndrăzneau să critice tovărășește partidul.

Nicolae Ceuașescu și oligarhia vremurilor nu mai voiau mișcare în front, fiecare având dreptul doar să aplaude și să susțină realizările vremurilor. Din delegația tineretului maramureșean făcea parte și subinginerul Ștefan Giurgi, plecat prea devreme dintre noi, liderul de atunci al tineretului din I.M.M.U.M., uzina mecanică etalon a județului. Fane era înscris pe listă dar cu câteva minute înainte de a ajunge la microfonul congresului, Ion Traian Ștefănescu, primul secretar UTC, propunea sistarea luărilor de cuvânt. Doar că democrația comunistă îl obliga să întrebe dacă cineva are vreo problemă deosebită de prezentat iar sprte mirarea celor trei mii de participanți, Ștefan Giurgi s-a ridicat și a spus DA, eu am ceva important de spus.

Avea pregătită o cuvântare mai lungă, verificată anterior de ”tovarășii” de la cenzura partidului, dar în contextul creat Giurgi a vorbit liber, rostind doar o frază. El a întrebat Congresul și pe tovarășii din conducere dacă era normal ca un copil să răspundă pentru faptele tatălui său, trimitere la faptul că Ștefan Giurgi nu putea evolua în cariera politică datorită convingerilor religioase ale părinților săi. Nu a dat nimeni răspuns în congres, nici nu aveau cum, dar cariera acestuia a fost blocată pentru totdeauna, curajul său de a întreba fiind catalogat ca o încălcare gravă a eticii și echității comuniste.

Am prezentat acest caz dintr-un sentiment de revoltă față de modul cum înțelege presa de azi să trateze un caz recent. Iar întrebarea mea este, dacă un părinte trebuie lapidat moral și public, pentru faptele fiului său? L-am cunoscut pe profesorul Bindiu din perioada când era primar iar fiul acestuia, Dan Bindiu, elev la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai”. Ne întâlneam la ședințele cu părinții, dar și în alte ocazii publice. Un om respectabil, ferm, instransigent și extrem de sever cu fiul său dar și cu verii lui Dan Bindiu, elevi la același liceu. Îmi aduc aminte și de faptul că primarul Bindiu l-a retras pe Dan de la colegiu, în momentul când acesta începuse să aibă un comportament neagreat de tatăl lui. O decizie care am respectat-o deși putea să fac uz de influența sa politică. Dan a fost un copil bun, căpitanul echipei de fotbal, un lider ajuns din păcate rebel și teribilist.

Nu am urmărit parcursul ulterior al celui care a produs într-un accident nefericit, moartea unei tinere și rănirea celuilalt pasager. Dan Bindiu a fost și el rănit, operat la spitalul județean și ulterior încarcerat în așteptarea procesului. Este vinovat Dan Bindiu de accident?

Cu siguranță nu trebuia să urce beat sau drogat la volan. Ceea ce s-a întâmplat este o tragedie, care va afecta multe familii și în mod iremediabil viața acestuia.

Dar ce trebuie să înțeleagă jurnaliștii? Că menționarea numelui făptuitorului nu se producea, așa cum nu s-a întâmplat în sute de cazuri, dacă nu se urmărea senzaționalul generat de numele tatălui și socrului acestuia. Ceea ce a fost un gest lipsit de etică și respect civic, căci nici profesorul Bindiu și nici antrepenorul de succes Iacob nu sunt vinovați culpabili, pentru accidentul produs. De ce trebuie să sufere părinții și socrii făptuitorului, cui folosește punerea lor la stâlpul infamiei? Oare cine dă dreptul moral unui jurnalist să provoace lapidarea publică a unor oameni onorabili și mai ales în ce scop? Ceea ce s-a întâmplat este o josnicie, o barbarie și o încălcare a celor mai elementare norme de etică jurnalistică. Așa cum spunea și Ștefan Giurgi, fiecare adult trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu și pentru ale altora!

Gândiți-vă! Voi, cei care alergați după un like, share sau comentariu în plus. Răutatea voastră va provoca consecințe majore și celor care nu sunt vinovați, decât de faptul de a fi membrii ai familiei celui care a provocat tragedia. Nimic nu dă dreptul unui om, fie el și jurnalist, să calce în picioare principiile decenței și ale bunului simț. Niciodată și în nici o împrejurare…

”Vor exista întotdeauna oameni care te vor răni, așa că trebuie să îți păstrezi încrederea și doar să ai mai multă grijă în cine te încrezi” (Jose Garcia Marquez)

Somogyi Attila