Refuz să mai urmăresc buletinele de știri. Nu avem politici editoriale obiective, televiziunile naționale întrecându-se între a ne intoxica cu măreția războiului purtat de Ucraina și suferințele eterne ale evreilor, realități care justifică sacrificarea unei generații de ucrainieni și bombardarea civililor palestinieni sau gazarea copiilor acestora când merg la școală.
Un coleg de generație, mai vârstnic și mai înțelept, mi-a sugerat să fiu mai prudent în enunțurile mele căci ceea ce afirm deranjează nu doar ”noua” aristocrație capitalistă, politicienii sfertodocți și intelectualii provinciali, ci și pe habotnicii credincioși ai extremismului creștin.
”Mai lipsește să scrii negativ despre acțiunile statului israelit și ai toate șansele să fii catalogat ca fiind un taliban social, individ nemulțumit și frustrat de propria-i viață” a concluzionat omul binevoitor.
Nu dau seamă despre opiniile mele decât în fața propriei mele conștiințe. Până și redactorul șef, nemulțumit de abordările mele, are oportunitatea de a refuza publicarea unui anume editorial, moment în care colaborarea noastră ar lua sfârșit. Nu s-a întâmplat… deocamdată și nici nu cred că se va întâmpla. Ca în trecutul recent, când alții voiau să-mi dicteze ce să scriu. Dar viața este plină de surprize.
Încerc să găsesc scuze pentru debandada în care trăim. Motivele sunt clare și certe, Ciucă nu se ridică la nivelul lui Antonescu, Stolojan sau Gorghiu iar Ciolacu este în afara comparației, în raport cu Năstase, Ponta sau Geoana, surclasat în mediocritatea sa zgomotoasă până și de banditismul lui Dragnea. De fapt, Ciolacu e doar un soi de Dăncilă nebărbierit și cu mers de piețar, proprietar de dugheană în târgul de animale. Nu am mai avut partide atât de slabe și conduceri atât de confuze din 1995, cum altfel am putea justifica săritura în gol… fără parașută. Cu PNRR-ul blocat, deficitul bugetar explodat, inflația galopantă și fără bani la buget, Guvernul României pare sublim, asemenea naționalei de fotbal care joacă, pierde, remizează sau câștigă ”glorios” la limită, cu Albania, Islanda, Kosovo, Liechtenstein sau Macedonia de Nord.
Detest aroganța și elitismul comunitar, mă enervează la culme când se amestecă Comisia sau Consiliul în treburile noastre interne dar o navă în derivă are puține șanse de redresare. Ea poate fi remorcată și reparată, abandonată sau lăsată să se scufunde. Fără Bruxel, chiar cobeligerant fiind în două războaie cu care nu avea nicio treabă, avem o șansă minimă să ajungem la mal. Care mal? Nu știu…încă.
Mai este și alternativa să devenim o imensă bază NATO, în care românii să presteze servicii, de la salubrizare și până la vidanjarea haznalelor, pentru armatele ocupante.
”Este periculos să-ți deschizi sufletul în fața lumii. Dar este și mai periculos și mai riscant să te ascunzi de tine.” (Sigmund Freud)
Somogyi ATTILA
