”Unde se găsește un om care să fie pentru sine insuși un cenzor sever, un martor, un acuzator, un judecător care să-și recunoască vina, chemându-se el insuși în fața tribunalului conștiinței sale, să se recunoască vinovat și să se pedepsească singur?” (Confucius)

Am vrut în Uniunea Europeană. Un motiv fiind acela că majoritatea românilor sperau că vor avea ”o țară ca afară”. Cu economie dezvoltată, locuri de muncă bine plătite, autostrăzi, trenuri de mare viteză, un sistem medical modern și funcțional, agricultură productivă, comerț civilizat, sistem de educație performant. După 15 ani de ”europenism” avem în schimb aceiași clasă politică mediocră, și tot nu avem oameni de stat. Parlamentul este tot bicameral iar economia merge într-o inerție generată de mediul de afaceri, până când se amestecă statul. Acel stat cu instituții populate de nepoții fostei nomenklaturi cu imaginea reciclată, plus prietenii, finii, afinii și clientela politică cu studii la universitățile private gen ecologistă, româno-americană sau cu nume de voievozi și cărturari.

Cătălin Predoiu este un avocat și politician, absolvent onorabil al facultății de drept din București, posesor al unui doctorat ”Summa cum Laudae” pe bune, cu un stagiu de pregătire ca avocat în Franța, fost premier interimar, ministru al justiției, ministru al afacerilor externe, etc. Un om aparent onorabil, mai spălățel și sclivisit decât politicianul tipic românesc, aflat la a doua, cel mult a treia generație încălțată. Ușor peltic, uneori confuz dar charismatic în relația cu colegii și presa, Predoiu pare desprins din ”Duminica orbului”, un roman despre societatea românească interbelică, scrisă de prea puțin cunoscutul Cezar Petrescu.

Distinsul ministeriabil ar fi trecut neobservat, ca și în anterioarele demnități publice episodice, dacă nu ar fi o victimă colaterală a guvernului struțo-mistrețo-cămilă. O alcătuire incestuoasă legală între o dreaptă cu nostalgii istorice și președinți cu derogare, o stângă fără identitate doctrinară condusă în ultimele decenii de premieri corupți, plagiatori, agramați, taximetriști și casnice teleportate în politica dâmbivițeană, la care se adaugă sluguța oportunistă angajată cu contract pe termen definit de toate alianțele postdecembriste. Să afirmi că în PNRR există o adevărată schizofrenie legată de pensiile speciale constituie o eroare monumentală, mai ales din partea unui om care ar trebui să știe să-și gestioneze retorica.

Spre știința cititorilor care nu sunt dispuși să dea o căutare pe google, schizofrenia este o tulburare psihică majoră, care cuprinde o serie de afecțiuni din clasa psihozelor, tulburări ce alterează gândirea și percepția. Iar dacă facem o trimitere la cei 0,7% din populație estimată ca fiind schizofrenică, eu consider că 90% dintre ei sunt în Parlament, Guvern, zecile de agenții cu nume fantasmagorice, aparatul central și local al statului. Dovada o constituie lipsa autostrăzilor, sistemului medical și educațional performant, numărul de români emigrați, al celor asistați sociali, etc.

În esență, ”eminentul” avocat liberal și vremelnic concubin al doamnei cu balanța și ochii legați, făcea mențiunea în contextul deja supărator, al vocalizelor madamei von der Leyen, cea care insistă în anularea ”pensiilor speciale”, ca și condiție pentru a debloca trei miliarde de euro, bani așteptați cu limba scoasă de clientela politică și afaceriștii ”popcorn”. De fapt, onorabilul C. Predoiu, purtător de robă și candidat la un scaun de judecător al Curții Constituționale, nu concepe să se atingă cineva de pensiile magistraților, personaje reptiliene a căror venit post-profesional este de 10 ori mai mare, ca pensia medie din țara mămăligarilor CAP-ști sau emigranți.

„Pensia magistratului este un element de statut al magistratului. Un magistrat nu poate fi independent dacă nu-i asiguri un drept la pensie corespunzător muncii lui şi interdicţiilor pe care le are în carieră”, afirmă Cătălin Predoiu în pledoaria sa publică de respingere a pretențiilor europene. Domnule Ministru…Excelență, să înteleagă po(pu)limea că magistrații fac foame în timpul cât sunt activi? Că nu au dreptul la concedii în străinătate, vouchere sociale, vile obscene, mașini luxoase? Ori poate nu au voie să fie prieteni cu politicienii, interlopii, afaceriștii evazioniști și alte categorii din zona ”lumpen proletariatului” sau oligarhiei bancare, furnizori de beneficii necuvenite. În anii de jurnalism audio-video, nici un procuror sau judecător local nu a avut ”curajul” să vină la o discuție publică decentă, despre principii și societate. Nu aveam intenția să-i întreb de dosare, cauze amânate la infinit, trimise la rejudecare, sentințe casate sau alte aspecte de interes public. Nici de averile secretizate sau alte aspecte puse în sertarele etichetate cu ”secret de serviciu” sau ”siguranța națională”.

În România actuală, există EI, adică magistrații de la toate nivelurile sistemului judiciar, și restul lumii, adică momârlani cu sau fără bani, cu sau fără limuzine, cu sau fără robe. O diviziune socială care face ca judecătorul și procurorul să fie mai important financiar decât medicul, pompierul, angajatul SMURD sau profesorul care-i învață odraslele stupide, arogante și nesimțite.

Dacă asta inseamnă democrație, egalitate și solidaritate umană…mulțumesc, dar nu doresc. Prefer o dictatură în care judecătorul este egal cu inginerul, polițistul și gunoierul!

Justiția subordonată politicului a devenit o ficțiune. (M. Eminescu)

Un material semnat de editorialistul Somogyi Attila