Weekendul începe cu ”Grasu` Contrabasu`”. Programul Teatrului Municipal Baia Mare - Ziarul de Maramures

Breaking News

Weekendul începe cu ”Grasu` Contrabasu`”. Programul Teatrului Municipal Baia Mare

La Teatrul Municipal Baia Mare, weekendul începe cu ”Grasu` Contrabasu`”, comedie de Ion Sapdaru, în regia lui Radu Dinulescu, programat vineri, 21 aprilie, de la ora 19.00.

Pui mic, Țoancă, Biluță… sunt câteva porecle la care răspunde Pompiliu, 36 de ani, obez și necăsătorit. Are poftă de mâncare, mai puțin poftă de viață. De la vârsta de șase ani a încăput pe mâna celor trei mătuși mămoase. Nu a avut parte de experiențe erotice. Mătușile rezolvă însă problema. Angajează o prostituată pe post de menajeră, pentru a salva aparențele. Mecanismul, odată pus la punct, ar trebui să dea roade.

Din distribuție fac parte actorii Andrei Han, Claudia Revan, Aurora Prodan, Diana Podăreanu și Rodica Pașca. Spectacolul se joacă la Sala Mare, durează 1 oră și 40 minute, iar prețul unui bilet este 20 lei (întreg) sau 10 lei, cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari.

Dimineața de sâmbătă le este dedicată copiilor, care sunt așteptați la spectacolul ”Muzicanții din Bremen”, după Frații Grimm, regia Ciprian Huțanu. Sunt programate două reprezentații, cu începere de la orele 10.00 și 11.30.

O luptă parodică dintre bine și rău, surclasată de țesătura creării unui taraf configurat dintr-un măgar, un câine, o pisică și un cocoș care călătoresc spre Bremen pentru a-și susține spectacolul. O viziune scenică atractivă, în care animalele se subordonează îngerilor expulzați, care au fost trimiși pe Pământ ca să-și ispășească vina, ajutând animale. O parabolă despre năzuințele necuvântătoarelor, în ritm de rock and roll, într-o viziune nonconformistă.” (Ana Liliana ILEA)

Din distribuție fac parte actorii Camelia Strat, Ruxandra Lăzărescu, Liliana Voș, Irina Oțoiu și Carmen Bulancea. Spectacolul are loc la sala Teatrului de Păpuși, durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 7 lei.

Sâmbătă, 22 aprilie, de la ora 19.00, publicul este invitat la spectacolul DE-CONECTAT, regia muzicală Călin Ionce.

DE-CONECTAT este un concert care reunește hituri nemuritoare, de ieri și de azi, aduse într-o manieră cât mai acustică – de altfel foarte la modă, acum, în contemporaneitate. Muzicienii TMBM împreună cu artiști băimăreni, reuniți în formula AKUSTIKA BAND, vor face să răsune piese celebre diversificate stilistic ale unor personalități de renume mondial – precum Frank Sinatra, Michael Jackson, The Beatles, alături de Imagine Dragons, Hooverphonic etc.

Spectacolul are loc la sala studio, durează 80 de minute, iar prețul unui bilet este 20 lei (întreg) sau 10 lei (cu reducere) pentru elevi, studenți și pensionari.

Duminică, 23 aprilie, de la ora 19.00, în sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare va avea loc spectacolul de dans contemporan ”Placebo”, concept, coregrafie și light design Arcadie Rusu.

”Placebo este medicamentul minții noastre, care poate vindeca organismul de afecțiuni. Este speranța, conștientă sau inconștientă, că ne vom însănătoși. Placebo este metafora căutării unui tip de vindecare alternativă. “Placebo” este pastila de care medicina clasică a uitat, preocupată să ne trateze simptomele și nu cauza. Medicina spitalelor noastre definește sănătatea prin absența bolii și ne administrează tratamente cu prefixul “anti”. Ne separă corpul în părți componente și ignoră partea spirituală și emoțională. (Arcadie Rusu)

În distribuție: Alex Macavei, Alina Coteț, Brianna Waltner, Carla Waltner, George Pop, Raul Hotcaș, Roxana Florescu. Spectacolul durează 60 de minute, iar prețul unui bilet este 20 lei (întreg) sau 10 lei (cu reducere) pentru elevi, studenți și pensionari.

Biletele se pot procura de la casa de bilete a teatrului cu o oră înaintea fiecărui spectacol și conform programului: luni și marți: ÎNCHIS, miercuri și joi: 12.00 – 14.00, vineri, sâmbătă și duminică: 17.30 – 19.30.

Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși)

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!