PNL PSD AUR PSD
Accident de microbuz în Peru: patru turişti morţi, 16 răniţi - Ziarul de Maramures

Accident de microbuz în Peru: patru turişti morţi, 16 răniţi

Patru turişti au murit şi 16 au fost răniţi într-un accident de microbuz în Peru, după o vizită la citadela incaşă Machu Picchu, au anunţat luni autorităţile, informează AFP și Agerpres.

PNL

Microbuzul s-a prăbuşit într-o „prăpastie de puţin peste 100 de metri”, a declarat ministrul Comerţului Exterior şi Turismului (Mincetur), Roberto Sanchez, adăugând că „era ceaţă în locul în care s-a produs accidentul”.

PSD

Trei dintre turiştii decedaţi erau de naţionalitate columbiană, iar al patrulea, de naţionalitate peruană, a precizat Ministerul citat într-un comunicat. Printre răniţi sunt patru francezi, doi greci, doi canadieni, doi israelieni, doi argentinieni, un olandez, un spaniol şi doi peruani, dintre care unul era şoferul.

„Am ordonat Mincetur şi Ministerului Afacerilor Externe să ofere toate facilităţile răniţilor, pentru ca aceştia să poată comunica cu familiile lor şi cu ambasadele statelor lor, pe lângă repatrierea trupurilor victimelor”, a declarat preşedintele Pedro Castillo pe Twitter.

Accidentul a avut loc duminică seara, la aproximativ 100 de kilometri de oraşul Cuzco, vechea capitală incaşă şi principalul punct de plecare pentru operatorii de turism care organizează vizite la Machu Picchu. Unii dintre răniţi urmau să fie transferaţi la Lima cu un avion închiriat de forţele aeriene, a adăugat el.

„Transmitem condoleanţe familiilor şi guvernelor turiştilor străini care, din păcate, au decedat”, a transmis pe Twitter Ministerul de Externe peruan.

Accidentele rutiere sunt frecvente în Peru, în principal din cauza stării reţelei rutiere, a vitezei excesive sau a lipsei de semnalizare. În urmă cu trei săptămâni, 16 persoane au murit când autocarul în care se aflau s-a prăbuşit într-o râpă în provincia Junin (centru). În medie, circa 5.000 de turişti vizitează zilnic citadela Machu Picchu, construită în secolul al XV-lea de conducătorul incaş Pachacutec şi înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1983.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!