Accident în Grecia: Manifestaţie în faţa sediului companiei de căi ferate; bilanţul creşte la 57 de morţi - Ziarul de Maramures

Breaking News

Accident în Grecia: Manifestaţie în faţa sediului companiei de căi ferate; bilanţul creşte la 57 de morţi

Aproximativ 700 de persoane, conform poliţiei, s-au adunat joi seară în faţa sediului companiei elene de căi ferate Hellenic Train, la Atena, pentru a protesta împotriva erorilor care au dus la accidentul tragic de tren de marţi seară, în timp ce poliţia a anunţat un nou bilanţ, de 57 de morţi şi cel puţin 56 de dispăruţi, relatează AFP și Agerpres.

„Numărul morţilor este de 57”, a declarat joi seară purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Constantia Dimoglidou. Şi „este posibil ca cineva să fie fost în tren fără a fi declarat dispărut de apropiaţi”, a adăugat ea.

Manifestanţii au ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor, printre care numeroşi tineri, ale acestei coliziuni frontale între două trenuri în centrul Greciei.

Strigând ‘Criminalii!’, manifestanţii s-au îndreptat apoi spre sediul parlamentului, unde urmau să se alăture unui protest al unor artişti în grevă.

„Nu vom uita această crimă”, au mai scandat ei, în contextul în care coliziunea, pusă pe seama unei erori a şefului de gară, a stârnit un val mare de furie în Grecia.

Bannerele afişate la începutul manifestaţiei de către sindicatul comunist PAME au dat tonul cu mesaje precum ‘Nu este o eroare, ci o crimă’ şi ‘Viaţa este sacrificată pe altarul profiturilor capitalului’.

„Suntem furioşi pe companie, pe guvern şi pe guvernele precedente, care nu au făcut nimic pentru a îmbunătăţi situaţia căilor ferate”, a declarat pentru AFP Stavros Nantis, pensionar şi membru al PAME.

La difuzor, un sindicalist striga: „Vom deveni vocea tuturor morţilor. Voi vă număraţi profiturile, noi numărăm vieţi”.

Încă de marţi au avut loc manifestaţii ale studenţilor la Salonic şi Larissa, oraşe din apropierea locului accidentului feroviar, unul dintre cele mai grave din Grecia. În faţa sediului Hellenic Train a mai avut deja loc o adunare marcată de incidente cu poliţia. Majoritatea victimelor catastrofei feroviare erau studenţi care se întorceau la Universitatea din Salonic după un weekend prelungit, de sărbătoare, în Grecia.

Foto-The Sun Daily

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!