PNL PSD AUR PSD
Franţa: Depăşirea temperaturii de 30°C la jumătatea lunii octombrie devine ''un fapt tot mai puţin excepţional'' - Ziarul de Maramures

Franţa: Depăşirea temperaturii de 30°C la jumătatea lunii octombrie devine ”un fapt tot mai puţin excepţional”

Valori de temperatură situate în jurul pragului de 30°C au fost înregistrate duminică în sud-vestul Franţei. Dacă astfel de temperaturi erau considerate „excepţionale” în secolul trecut pentru această perioadă a anului, ele au devenit de acum „tot mai puţin excepţionale” şi chiar vor deveni „recurente” în contextul climatic viitor, au anunţat specialiştii de la Meteo-France, citaţi de AFP și titrati de Agerpres.

PNL

Duminică, o zonă situată între regiunile Garonne, Atlantique şi Pyrenees a înregistrat o nouă după-amiază foarte călduroasă, cu temperaturi care au urcat până în jurul valorii de 30°C, aşa cum s-a întâmplat la Bordeaux şi Biarritz, ajungând chiar la 30,9°C în oraşul Dax.

PSD

„Astfel de valori erau foarte rar atinse în această perioadă a anului, dacă ne referim la secolul trecut”, a declarat Olivier Proust, specialist în previziuni meteorologice la Meteo-France, agenţia naţională de meteorologie şi climatologie din Franţa.

„Efectiv, este o situaţie excepţională dacă ne raportăm la clima din trecut, la secolul al XX-lea, dar este o situaţie mai puţin excepţională dacă ne raportăm la clima recentă şi va fi o situaţie recurentă în climatul viitor de la jumătatea acestui secol, sub efectul încălzirii climei”, a explicat specialistul francez.

În 2014, 2017 şi 2019, oraşul Dax din sud-vestul Franţei „a cunoscut deja valori egale sau superioare valorii de 30,9°C la jumătatea lunii octombrie, ceea ce arată că acest fapt devine tot mai puţin excepţional”.

„Până în 2013, nu înregistrasem niciodată astfel de temperaturi în această perioadă a anului în Dax, acum le observăm într-un an din trei”, a explicat meteorologul francez.

„Este vorba despre un episod remarcabil mai degrabă prin producerea lui tardivă şi prin durata sa, decât prin intensitatea sa”, a adăugat el.

Fenomenul, care survine după o primăvară călduroasă şi o vară fierbinte, se explică prin prezenţa unei „vaste zone depresionare deasupra Atlanticului” şi care joacă „rolul unei pompe de căldură ce aspiră aerul cald provenit din Magreb”, potrivit Meteo-France.

Efectul „pompei de căldură” va continua să provoace şi în zilele următoare temperaturi ridicate în Franţa, pe coasta de vest şi pe o axă care leagă Munţii Pirinei de estul ţării. Aşa se va întâmpla şi în regiunea Toulouse, din sud-vestul Franţei, unde valorile din termometre vor depăşi pragul de 25 de grade Celsius. „O secvenţă de vreme atât de caldă la sfârşitul lui octombrie şi atât de lungă reprezintă ceva inedit” şi „ceva nemaivăzut pentru această perioadă a anului”, a precizat Olivier Proust.

Datorită curenţilor de aer veniţi din sud, francezii ar trebui să se aştepte la „valuri de praf din Sahara începând de mâine, probabil, în vestul ţării”, la fel cum s-a întâmplat în primăvara acestui an, a adăugat acelaşi meteorolog.

Foto-www.rte.ie

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!