PNL PSD AUR PSD
Grecia: Incendiile din apropierea Atenei se află sub control, dar vara se anunţă dificilă - Ziarul de Maramures

Grecia: Incendiile din apropierea Atenei se află sub control, dar vara se anunţă dificilă

Incendiile de pădure violente care au izbucnit duminică în suburbiile Atenei „sunt ţinute sub control”, a declarat luni Vassilis Vathrakoyannis, purtător de cuvânt al pompierilor, în timp ce autorităţile elene se tem de o vară dificilă, relatează AFP și Agerpres.

PNL

„Nu mai există front activ, incendiile au fost izolate de pompieri susţinuţi duminică de bombardiere cu apă şi elicoptere, care au luptat în condiţii foarte periculoase”, a explicat el.

PSD

Alimentate de vântul puternic de 70 km/h şi secetă, două incendii au izbucnit duminică la prânz în Keratea, o staţiune balneară la est de capitală, şi Stamata, o suburbie împădurită la poalele Muntelui Penteli, în nordul Atenei.

Autorităţile au efectuat evacuări şi un bărbat de 45 de ani a murit în urma unui stop cardiac în timp ce încerca să fugă de flăcări în Stamata, unde unele case au suferit pagube materiale importante.

Un punct fierbinte turistic, Grecia este afectată de incendii în fiecare vară.

Dar situaţia ar urma să fie şi mai tensionată în acest an, după cea mai blândă iarnă înregistrată şi cel mai timpuriu val de caniculă, temperaturile crescând la nivel local la 44°C la începutul lunii iunie. Detalii AICI

Foto-arhiva

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!