PNL PSD AUR PSD
Grecia: Proteste împotriva măsurilor anti-COVID-19 - Ziarul de Maramures

Grecia: Proteste împotriva măsurilor anti-COVID-19

Aproximativ 4.000 de persoane, potrivit poliţiei, au protestat miercuri seară în centrul Atenei împotriva măsurilor guvernamentale anunţate luni pentru a combate răspândirea variantei Delta a coronavirusului, relatează AFP, preluat de Agerpres.

PNL

”Spunem nu!”, ”Demisia!”, au scandat manifestanţii, dintre care unii au atacat jurnalişti şi fotografi.

PSD

Premierul Kyriakos Mitsotakis a anunţat luni obligativitatea vaccinării pentru îngrijitori şi personalul căminelor de bătrâni, în caz contrar existând riscul concedierii.

De vineri şi până la sfârşitul lunii august, locurile de divertisment, barurile, cinematografele şi teatrele şi toate locurile cu spaţii închise vor primi, de asemenea, numai persoane care au fost vaccinate.

Un număr de 4,3 milioane de persoane sunt complet vaccinate în Grecia dintr-o populaţie de 10,7 milioane de locuitori, însă guvernul se teme de o recrudescenţă a cazurilor şi o supraîncărcare a spitalelor odată cu răspândirea variantei Delta.

Grecia a înregistrat miercuri peste 2.900 de noi cazuri de COVID-19, comparativ cu doar 800 în urmă cu o săptămână.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!