Justiţia din Rusia a revocat licenţa ediţiei tipărite a publicaţiei Novaia Gazeta - Ziarul de Maramures

Justiţia din Rusia a revocat licenţa ediţiei tipărite a publicaţiei Novaia Gazeta

Un tribunal rus a revocat luni licenţa de difuzare a ediţiei tipărite a publicaţiei Novaia Gazeta, pilon al jurnalismului de investigaţie în Rusia, nevoit să îşi suspende apariţia în martie în contextul reprimării criticilor la adresa conflictului din Ucraina, relatează AFP, EFE ş Reuters și Agerpres.

„Tribunalul Basmanni din Moscova a declarat invalid certificatul de înregistrare (ca media) a ediţiei tipărite a Novaia Gazeta”, a scris pe Telegram publicaţia, al cărei redactor-şef, Dmitri Muratov, a fost în 2021 co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

Decizia Tribunalul Basmanni, care a confirmat-o printr-un comunicat, a fost luată la cererea autorităţii de reglementare a comunicaţiilor din Rusia, Roskomnadzor.

Conform Roskomnadzor, revocarea licenţei este necesară pentru că publicaţia nu a transmis autorităţilor ruse „statutul redacţiei” în perioada de timp stabilită de lege, deşi fusese atenţionată anterior. În alte două plângeri distincte, depuse de asemenea în iulie, Rozkomnadzor a cerut anularea autorizaţiilor pentru site şi pentru o nouă revistă scoasă de Novaia Gazeta. Aceste plângeri urmează să fie analizate de justiţia rusă în cursul lunii.

Novaia Gazeta este supusă unei persecuţii judiciare de peste jumătate de an, fiindu-i blocată versiunea digitală şi primind amenzi pentru difuzarea de „ştiri false” şi pentru „abuzarea libertăţii presei”.

Publicaţia a fost obligată la sfârşitul lunii martie, de teama represaliilor, să îşi suspende apariţia în versiunile tipărită şi online „până la sfârşitul operaţiunii speciale (denumirea oficială a războiului, impusă de autorităţile ruse – n.r.) de pe teritoriul Ucrainei”, iniţiată la 24 februarie.

Decizia tribunalului survine la scurt timp după moartea şi funeraliile lui Mihail Gorbaciov, ultimul lider al URSS, mort săptămâna trecută la vârsta de 91 de ani şi care a fost un susţinător istoric al Novaia Gazeta. De altfel, redactorul-şef Dmitri Muratov s-a aflat sâmbătă în fruntea cortegiului funerar.

Fondată în 1993, Novaia Gazeta este cunoscută pentru anchetele sale despre corupţia elitelor ruse şi despre încălcările grave ale drepturilor omului, în special în Cecenia. Şase dintre jurnaliştii săi au fost ucişi de la crearea sa.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!