Autorităţile din Pakistan au plasat serviciile de salvare în stare maximă de alertă în contextul în care un nou val de caniculă s-a abătut asupra acestei ţări din Asia de Sud, aflată în prima linie a luptei globale împotriva impacturilor provocate de schimbările climatice, informează Reuters și Agerpres.
Cel de-al treilea val de căldură produs în ultimele săptămâni în Pakistan ar putea să facă temperaturile să urce până la 50 de grade Celsius în unele regiuni din ţară, a anunţat Departamentul de Meteorologie.
Departamentele pentru gestionarea dezastrelor au amenajat clinici de urgenţă pentru tratarea persoanelor care suferă insolaţii, iar serviciile de ambulanţă au fost plasate în stare de alertă pentru a prelua posibilele urgenţe medicale.
Rezidenţii au fost sfătuiţi să evite expunerea la soare şi să rămână în spaţii închise, potrivit unui comunicat publicat de Autoritatea Naţională pentru Managementul Dezastrelor.
Cele mai multe zone din Pakistan şi din ţara învecinată India s-au confruntat cu valuri de căldură severă începând din luna martie, care au cauzat decese, penurie a apei şi distrugerea unor produse agricole. Experţii afirmă că valurile de căldură din Asia de Sud reprezintă una dintre implicaţiile generate de schimbările climatice.
Ministrul pakistanez pentru schimbări climatice, Sherry Rehman, a declarat că luna mai 2022 a fost cea mai călduroasă înregistrată în această ţară în ultimii peste 60 de ani. Actuala criză climatică a făcut ca Pakistanul să devină una dintre principalele cinci ţări din lume care se confruntă cu o penurie de apă, a precizat acelaşi ministru.
„Ne confruntăm cu o ameninţare existenţială din cauza schimbărilor climatice”, a adăugat ea.
Pakistan ocupă locul al nouălea în clasamentul celor mai vulnerabile ţări din lume în faţa schimbărilor climatice, deşi contribuie cu mai puţin de 1% din emisiile globale de dioxid de carbon. Oamenii de ştiinţă spun că vulnerabilitatea acestei ţări este cauzată de apropierea sa de ţările puternic industrializate China şi India şi de topirea rapidă a gheţarilor din Himalaya.