Sute de persoane evacuate în sud-vestul Franţei din cauza unui incendiu de pădure - Ziarul de Maramures

Sute de persoane evacuate în sud-vestul Franţei din cauza unui incendiu de pădure

Un incendiu izbucnit luni după-amiază a distrus 1.300 de hectare de vegetaţie şi de pădure în Saumos, în sud-vestul Franţei, conducând la evacuarea a circa 500 de persoane, a anunţat marţi prefectura, relatează AFP și Agerpres.

Acest nou dezastru, într-un departament deja afectat de incendii majore în această vară (aproape 30.000 de hectare distruse de flăcări), s-a produs pe fondul temperaturilor ridicate, cu un record de căldură înregistrat luni la Bordeaux (37,5 grade Celsius), nemaiîntâlnit în luna septembrie din 1987, potrivit Météo-France.

De luni seara, 540 de persoane au fost evacuate din satul Saumos şi din cătunele din apropiere, potrivit prefecturii, care a precizat că patru case au fost distruse de flăcări.

Peste 300 de pompieri au fost desfăşuraţi la Saumos, un sat situat între plajele Oceanului Atlantic, lângă staţiunea balneară Lacanau, şi Bordeaux.

Aeronave au fost folosite înainte de căderea nopţii pentru a lupta împotriva flăcărilor – două avioane Canadair, două elicoptere şi două avioane Dash fiind trimise în ajutorul pompierilor.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!