Neamţ: Un copil a căzut de la etajul patru al unui bloc din Piatra-Neamţ - Ziarul de Maramures

Neamţ: Un copil a căzut de la etajul patru al unui bloc din Piatra-Neamţ

Un copil în vârstă de doi ani a fost grav rănit după ce, marţi seara, a căzut de la etajul patru al unui bloc din municipiul Piatra-Neamţ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, relatează Agerpres.

Din primele cercetări efectuate de poliţişti a reieşit că, profitând de neatenţia părinţilor, copilul s-a urcat pe câteva perne şi apoi pe un scaun aflat la baza ferestrei, după care a căzut.

„În urma impactului, copilul a suferit leziuni, fiind transportat la o unitate medicală, pentru a i se acorda îngrijiri de specialitate. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili, cu exactitate, modul în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

De la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ s-a solicitat transferul copilului la o clinică de specialitate din Iaşi.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!