Valul de frig din Texas relansează discuțiile despre o posibilă asociere cu schimbările climatice - Ziarul de Maramures

Valul de frig din Texas relansează discuțiile despre o posibilă asociere cu schimbările climatice

Valul de frig neobişnuit care a provocat în Statele Unite moartea a cel puţin 21 de persoane şi pene majore de curent în Texas a relansat discuţiile ştiinţifice cu privire la posibilitatea ca schimbările climatice să se afle în spatele frontului de aer rece de săptămâna aceasta, relatează Reuters miercuri, titrat de Agerpres.

Oamenii de ştiinţă susţin că încălzirea globală – în special încălzirea rapidă a Arcticii – este un posibil, dacă nu chiar probabilul, vinovat pentru vremea extremă. Din punct de vedere istoric, temperaturile deosebit de scăzute au fost menţinute de obicei în Arctica de un curent de aer cu deplasare rapida (jet stream) care înconjoară regiunea polară. De fapt, alături de fenomenul de rotire a planetei, diferenţa dintre valorile de temperatură şi de presiune atmosferică între Arctica şi latitudinile inferioare este cea care determină curenţii de aer, sau vânturile.

Însă, în contextul în care Arctica s-a încălzit de peste două ori mai rapid decât media la nivel global în ultimele trei decenii, această diferenţă poate fi mai puţin pronunţată, a explicat Paul Beckwith, cercetător în domeniul climei din Ottawa, Canada. Acest lucru ar putea determina încetinirea şi abaterea curentului jet stream polar, astfel încât acesta ajunge să conducă mai mult aer cald spre pol şi mai mult aer rece spre sud, a spus el.

”Ceea ce vedem anul acesta este un exemplu extrem a ceea ce se întâmplă atunci când jgheabul curentului jet stream înaintează foarte mult spre sud”, a precizat Beckwith. ”Cred că este un caz elocvent”, a adăugat el. Dar ”s-ar putea dureze ceva timp pentru ca ştiinţa să ajungă din urmă şi să identifice toate detaliile” pentru a o demonstra acest lucru.

Această teorie a vortexului polar, înaintată pentru prima dată în 2012, îi face pe unii cercetători, precum Beckwith, să se îngrijoreze în legătură cu ceea ce ar putea viitoarea încălzire să însemne pentru ţinuturile tradiţional temperate situate mai la sud. Alte voci susţin că este încă prea devreme pentru a trage concluzii. Teoria ”rămâne speculativă, iar raportarea acesteia ca fapt nu este justificată”, a scris marţi pe Twitter climatologul Geoffrey Vallis de la Universitatea din Exeter. ”Poate fi adevărată, dar poate că cel mai probabil nu”, a adăugat el.

La urma urmei, vremea rece este ceva obişnuit în timpul iernii, iar frigul extrem ar putea fi un efect al variabilităţii naturale, susţin unele voci.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au identificat o corelaţie solidă între vremea extremă din timpul iernii din douăsprezece oraşe americane şi temperaturile mai ridicate din Arctica din ultimii 50 de ani, potrivit unui studiu publicat în 2018 în jurnalul Nature Communications, notează Reuters.

Este posibil, de asemenea, ca Statele Unite să nu fie singura zonă afectată. Temperaturile au scăzut până la minus 60 de grade Celsius în regiunea siberiană Iacuţia din Rusia luna trecută, conform serviciului meteorologic Rosghidromet. Mare parte din Siberia a avut parte de cea mai friguroasă zi de 15 ianuarie din istoria înregistrărilor meteorologice, potrivit serviciului citat.

Vladimir Semenov, climatolog la Institutul de Fizică Atmosferică Obuhov din Moscova, a declarat că valul recent de frig din Rusia ar putea fi o altă consecinţă probabilă a unei oscilaţii a curentului jet stream. Cu toate că Semenov admite că deocamdată nu există suficiente date pentru a stabili o asociere climatică fermă în acest model, în opinia sa cercetările care indică spre teoria unui curent jet stream polar ”cu fluctuaţii mai mari” din cauza încălzirii Arcticii sunt convingătoare.

Simulările computerizate ale modelelor climatice şi tiparelor meteorologice au condus, însă, la concluzii contradictorii pe această temă, a spus el. ”Astfel, incertitudinea se menţine”, a adăugat climatologul.

Anul acesta, conform meteorologilor americani, s-au înregistrat două fragmentări ale masei de aer rece ce formează vortexul polar, la începutul lunii ianuarie şi respectiv la mijlocul acestei luni. Apoi, la sfârşitul lui ianuarie s-a produs acea deplasare a masei de aer rece ce a avut ca rezultat fenomene de iarnă extreme în Europa şi în SUA, conform unui material publicat miercuri de apnews.com.

Procesul de încălzire care afectează zona Arctică şi produce subţierea banchizelor marine, alimentează cu energie fronturile de aer care se ciocnesc de vortexul polar. Astfel, aceste fronturi de aer devin din ce în ce mai puternice, ameninţând să disloce vortexul polar.

„Există dovezi că schimbările climatice pot slăbi vortexul polar, ceea ce creşte riscul ca aerul rece polar să se deplaseze spre latitudini mai scăzute”, conform profesorului de meteorologie Marshall Shepherd, de la Universitatea din Georgia.

Astfel de disturbări puternice ale vortexului polar s-au produs şi în anii ’80, când au existat, de asemenea, manifestări de iarnă extremă la latitudini de obicei mai calde, conform lui Judah Cohen, citat de apnews.com. „Nu cred că aceste fenomene (produse în această iarnă) sunt fără precedent. Trebuie să ţinem cont de contextul în care s-au produs. Planeta este mult mai caldă decât era”, a adăugat el.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!