Handbal masculin: Prima manșă a sferturilor EHF Europa Cup va fi arbitrată de doi macedoneni - Ziarul de Maramures

Handbal masculin: Prima manșă a sferturilor EHF Europa Cup va fi arbitrată de doi macedoneni

Echipa masculină de handbal a CS Minaur Baia Mare este singura din țara noastră care este angrenată în competițiile europene intercluburi, mai exact în sferturile de finală ale EHF European Cup. Advesara echipei noastre în această fază este Sabbianco Anorthosis Famagusta, din Cipru, echipă aflată la primul ei sezon european în cei 22 de ani de existență, scrie minaur.ro.

Prima partidă va avea loc sâmbătă, 20 martie, ora 15.00, în Sala Polivalentă “Lascăr Pană”, urmând ca returul să aibă loc o săptămână mai târziu, la Nicosia (ora 20.15). Pentru prima manșă au fost delegați arbitri din Macedonia de Nord, Danielo Bojinovski și Viktor Nacevski, în timp ce delegat EHF va fi brașoveanul Remus Cojocaru.

Băimărenii au jucat în 16-imile de finală cu o altă echipă din Cipru, Parnassos Strovolou, pe care au învins-o de două ori chiar pe terenul acesteia (28-25 și 29-24), apoi a trecut în optimile de finală de Donbas Mariupol (Ucraina) cu 24-23 și 34-26 (jocuri disputate în Baia Mare).

Anorthosis s-a calificat în sferturi după: 32-28 și 26-21 cu TJ Sokol Nove Veseli (Cehia), ambele partide în Cipru; 32-28 și 36-25 cu Beykoz BLD SK (Turcia); 28-29 și 26-23 cu SC kelag Ferlach (Austria), ambele jocuri în Cipru.

Prima manșă a sferturilor va avea lor pe 20/21 martie, iar manșa a doua pe 27/28 martie. |nvingătoarea din disputa 1 va juca în semifinale cu învingătoarea din disputa 4, iar cele din 2 și 3 se vor întâlni între ele în cealaltă semifinală.

CS Minaur Baia Mare (România) – Sabbianco Anorthosis Famagusta (Cipru)
HC Neva Sankt Petersburg (Rusia) – AEK Atena HC (Grecia)
HC Robe Zubri (Cehia) – RK Gorenje Velenje (Slovenia)
Polva Serviti (Estonia) – Ystads IF (Suedia).

Antrenorii Adrian Petrea și Alexandru Sabou au câteva probleme în alcătuirea lotului. Nu vor putea juca Alexandru Csepreghi, Jose de Toledo, Barna Buzogany, în timp ce Edimilson Andrade Araujo a plecat acasă. Mai sunt și alte probleme, însă toată lumea speră ca până la ora jocului mare parte din ele să fie rezolvate.

Marți, 23 martie, de la ora 10.15, CS Minaur va juca în Liga Zimbrilor cu Magnum Botoșani, la turneul găzduit de Baia Mare. Urmează returul din EHF European Cup, la Nicosia, apoi, joi și vineri, 1-2 aprilie, alte două meciuri din Liga Zimbrilor, cu Reșița, respectiv cu Bacău (restanță), ambele la Sf. Gheorghe.

Lotul echipei din Famagusta

Portari: 16. Georgios Barmpas (Grecia, 38 ani, 1.93m); 1. Konstantinos Kotanidis (Grecia, 29 ani, 1.90m); 23. Marios Mina (34 ani, 1.87m); 21. Kypros Xenofontos (34 ani, 1.75m)
Extremă stânga: 10. Christos Argyrou (30 ani, 1.78m – 28 goluri marcate în acest sezon în cupă); 15. Andreas Fotiou (27 ani, 1.78m – 5 goluri); 4. Marios Alexandros Moraitis (Grecia, 25 ani, 1.90m – 44 goluri)
Inter stânga: 33. Demetris Botsaris (28 ani, 1,87m); 69. Andreas Ioannou (32 ani, 1.88m); 4. Nikolaos Kritikos (Grecia, 24 ani, 1.92m – 20 goluri); 98. Charalampos Papatryfonos (33 ani, 1.80m)
Centru: 10. Julios Argyrou (36 ani, 1.86m – 12 goluri); 25. Andreas Chadjisavva (22 ani, 1.76m)
Inter dreapta: 11. Stylianos Asvestas (Grecia, 21 ani, 1.85m – 20 goluri); 47. Bruno Oliveira Rodrigues (Brazilia, 23 ani, 1.89m – 3 goluri)
Extremă dreapta: 99. Georgios Christodolou (27 ani, 1.75m); 18. Constantinos Michael (31 ani, 1.72m); 9. Nikolaos Totos (Grecia, 21 ani, 1.86m – 26 goluri)
Pivot: 3. Panagiotis Karampourniotis (Grecia, 23 ani, 1.87m – 3 goluri); 21. Efstathios Kesidis (Grecia, 29 ani, 1.88m – 15 goluri); 7. Orestis Leontiou (35 ani, 1.90m); 26. Konstantinos Mimikos (Grecia, 24 ani, 1.87m – un gol); 13. Kyriakos Vorkas (35 ani, 1.80m)
Staff: Charalampos Charalambous, Stefanons Fterakides, Konstantinos Loizou, Georgios Zaravinas.

Lasă un comentariu

error: Conținut protejat !!